Glovo, unul dintre cei mai importanți jucători din lume pe zona de livrare în mai multe categorii, își continuă expansiunea locală și adaugă Alexandria pe lista orașelor unde este prezent ajungând astfel să își asigure o prezență în 69 de orașe din România.
Odată cu aceste lansări, serviciul Glovo devine disponibil în 69 de orașe din România și continuă promisiunea de a fi cât mai aproape de utilizatorii din toată țara prin parteneriate cu afaceri locale și cu o varietate mare de produse. Astfel, locuitorii din Alexandria pot comanda o paletă largă de produse de pe Glovo de la parteneri naționali precum Luca sau locali precum Bistro Alt Fel, Simigeria Pizza Luca, Pizza Roșiori, Fast Food Dominic, The Pub, La Samer, Crispy King și mulți alții.
„Suntem mândri că am ajuns în Alexandria și că alături de noi avem parteneri locali, la a căror creștere și expansiune putem contribui. Alexandria este un oraș foarte important pentru noi și avem în plan să creștem numărul de parteneri locali, astfel încât să putem oferi cel mai bun serviciu de pe piață, așa cum o facem în fiecare oraș unde suntem prezenți.”, a declarat Iustinian Belghir, General Manager Glovo România și Moldova.
Aplicația Glovo cuprinde categorii predefinite, care pot fi selectate de utilizatori în funcție de nevoile lor: Mâncare, Supermarket, Livrare rapidă (Curier) și Magazine. Acestor categorii, care apar pe măsură ce noi parteneri sunt adăugați în aplicație, li se adaugă și butonul „Orice”, pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a comanda produse sau articole disponibile în orașul lor, dar care nu se află în categoriile predefinite.
Cum funcționează aplicația Glovo?
Descarcă (gratuit) Glovo de pe Google Play sau App Store și creează-ți cont
Deschide aplicația pentru a vedea ce poți comanda în zona ta
Alege o categorie dintre cele predefinite, folosește butonul „Orice” sau caută direct un produs în bara de căutare
Odată ce ai plasat comanda, poți vedea în ce stadiu se află, iar după ce curierul a preluat-o, îl poți urmări în timp real până ajunge la tine
Pe mail-ul cu care ți-ai creat contul vei primi confirmarea comenzii
Doar în timpul livrării poți contacta curierul Glovo pentru nelămuriri sau informații
Poți plăti cu cardul direct în aplicație sau cash la livrare
Oferă un rating după fiecare comandă atât magazinului/restaurantului de la care ai comandat, cât și curierului
După finalizarea comenzii, găsești pe mail confirmarea și detaliile livrării