Luna trecută, Fundația Globalworth a lansat în parteneriat cu Fundația Renașterea Caravana Mobilă de diagnosticare a cancerului de col uterin la Chitila Logistics Hub, unul dintre proiectele de referință pentru sub-brandul de logistică și industrie ușoară a Globalworth. Astfel, timp de 3 luni, în perioada 12 septembrie – 10 decembrie 2021, aproximativ 1.200 de femei vor avea acces gratuit la testarea Papanicolau pentru depistarea afecțiunilor ginecologice. Printre acestea se află și membrele comunității de business care își desfășoară activitatea în spațiile Globalworth.
Pentru a continua lupta împotriva cancerului, Globalworth s-a alăturat cauzei de a atrage atenția asupra lunii de conștientizare despre Cancerul de Sân. Astfel, Globalworth Tower și Globalworth Square, două clădiri de birouri emblematice în România, au fost iluminate în roz pentru a arăta sprijinul companiei pentru persoanele care se luptă cu cancerul și pentru a sublinia speranța unui viitor mai sigur, mai sănătos, mai luminos.
Peste jumătate dintre pacientele cu cancer din România (58,4%) sunt diagnosticate abia în stadiile III şi IV, comparativ cu statele europene, unde 70-80% din cazurile noi de cancer sunt depistate în stadiile incipiente ale bolii (0, I şi II). Cancerul de sân este unul dintre principalele cauze de mortalitate pentru femeile din România. Anual, conform estimărilor, sunt diagnosticate cu cancer mamar 9.629 de femei la nivel naţional, iar numărul deceselor se ridică la 3.209. Mai mult, fiecare persoană decedată din cauza cancerului de sân a pierdut prematur aproximativ 13 ani de viaţă.