Propunerea României pentru etapa a doua a competiției Global Legal Hackathon 2019 este LAWra, primul chatbot juridic de călătorii din lume, ușor accesibil, inclusiv prin diverse platforme de socializare precum Facebook Messenger. Soluția LAWra oferă răspunsuri juridice verificate la orice probleme intervin în timpul unei călătorii în străinătate, spre exemplu acte pierdute, probleme cu pașaportul, legi locale atipice.
„Prin partenerii săi locali, selectați atent și disponibili la un click distanță, LAWra oferă asistență juridică personalizată în cazul unei urgențe imediate în timpul călătoriei, în orice colț al lumii. Din punct de vedere tehnic, LAWra utilizează tehnologii NLP și AI pentru a descifra caracterul complicat al limbajului uman și pentru a înțelege exact nevoile și contextul utilizatorului. Scenariile pot fi create atât de persoane tehnice, cât și nontehnice, prin utilizarea unei interfețe UI puternice”, a explicat Tudor Colțan (Senior Associate Suciu Popa), liderul echipei Legal Shapers, care a gândit LAWra.
Din echipa câștigătoare a GLH 2019 România au făcut parte și avocații Roxana Pistolea (Associate Clifford Chance Badea), Roxana Mihaela Catea (Senior Associate Țuca Zbârcea și Asociații) și specialiștii IT Petruș Bălașa și Eduard Mirică.
„Summarizel”, echipa care a ocupat locul al II-lea la Global Legal Hackathon 2019, a propus o extensie de browser Chrome (cu aplicabilitate ulterioară și pentru alte soluții), care rezumă și traduce pe înțelesul tuturor „Termenii și Condițiile”. Soluția are integrată o funcție de traducere astfel încât orice utilizator de pe glob să poate beneficia de pe urma ei. Printre beneficiile se numără transparența pe internet, limbajul accesibil, accesul rapid și facil la informația relevantă.
„Soluția noastră poate fi o resursă utilă pentru respectarea transparenței impuse de GDPR și combină juridicul, tehnicul, designul, UX/UI pentru a capta atenția utilizatorului și a-l ajuta să înțeleagă, pe limba lui, ce anume acceptă când este de acord cu termenii și condițiile”, au precizat cei din echipa „Summarizel”, alcătuită din Ruxandra Sava – Innovation, Technology & Privacy Lawyer, Ecaterina Donciu – Graphic Designer, Diana Marusic – Tech Wizard, Eugeniu Cernei – Tech Wizard.
Al treilea proiect câștigător, a fost cel realizat de echipa „Lucky Team 1”, care a propus o solutie de tip „Uber” pentru servicii juridice. „Avocat NonStop” se bazează pe nevoia urgentă a unui sfat din partea unui avocat, sfat care te poate salva dintr-o încurcătură și poate preveni repercusiuni pe termen lung. Aplicația creează practic o legătură permanentă între un avocat și orice persoană aflată în dificultate, totul la distanța unui simplu apel telefonic.
„Problema la care avocatul poate oferi un răspuns rapid și util poate fi dintre cele mai diverse, de la situația în care ești oprit de poliție în trafic până la a nu înțelege o clauză dintr-un contract pe care îl ai în față. Soluția vine în două forme: fie printr-un număr de telefon scurt, pentru a fi memorat ușor de către utilizatori, fie printr-o aplicație pe telefonul mobil care conectează utilizatorul cu un avocat potrivit să răspundă problemei sale. În ceea ce privește planurile de viitor, sisteme de răspunsuri vocale interactive (IRV) și machine learning, acestea pot fi implementate pentru a îmbunătăți eficiența produsului”, spun cei din echipa „Lucky Team 1”, alcătuită din doi avocați, Andrea Panțîru –Dentons și Mihai Dolhescu – Clifford Chance Badea.
Doi parteneri ai GLH 2019, UiPath și Startup Grind au acordat două premii speciale unor soluții dedicate facilitării accesului la hotărârile administrațiilor locale (echipa „WizHub”) și un translator universal pentru limbajul juridic in limbaj comun, accesibil tuturor. (echipa „TransLex”).
În weekendul trecut s-a desfășurat în București Global Legal Hackathon 2019, competiție internațională care promovează inovația tehnologică în domeniul juridic la nivel mondial. Evenimentul aflat la a doua ediție în România se desfășoară simultan în 50 de orașe din peste 20 de țări și reunește peste 6.000 de participanți din domeniile juridic, IT și din mediul business, care se întâlnesc într-un maraton de 54 de ore în scopul găsirii de soluții inovative menite să sprijine digitalizarea și eficientizarea justiției.
Pentru al doilea an consecutiv, societatea de avocatură Hristescu & Asociații a fost invitată de organizatorul global Integra Ledger Bockchain for Law să fie gazda evenimentului în România. Mădălina Hristescu, partenerul fondator al societății Hristescu și Asociații, a declarat:
„România are nevoie de soluții pentru eficientizarea metodelor prin care este realizat actul de justiție, are nevoie de adaptarea la realitățile juridice actuale și de un sistem aflat în concordanță cu nevoile societății și ale noastre, ale avocaților, magistraților, pe de o parte, ca și ale mediului business sau ale cetățenilor obișnuiți, pe de altă parte. Ne confruntăm permanent cu dificultăți de ordin practic, cu lipsa accesului la documente absolut esențiale, cu un sistem greoi și învechit, care nu ține pasul cu evoluția extrem de dinamică a tehnologiei. Am adus acest eveniment în România tocmai pentru a da șansa celor care se confruntă cu aceste dificultăți zi de zi să aducă soluții și să le poată pună în aplicare cu ajutorului specialiștilor IT și al antreprenorilor cu experiență”, a declarat Mădălina Hristescu, partenerul fondator al societății Hristescu și Asociații.
Evenimentul a fost moderat de Sorin Badea, realizator Radio Guerrilla, și a adus în același loc nume importante din business, IT și legal, care au susținut dezvoltarea ideilor și au analizat impactul din perspectivă tehnică, juridică, financiară.. În juriu au fost prezenți Sorin Mândruțescu – Oracle Romania Country Manager & Central and Eastern Europe Cloud Leader at Oracle, Andra Bucur – Vice President of Privacy & Security compliance at UiPath, Cristian Onețiu – antreprenor, Bogdan Ivănel – Dr. in Law, Co-founder and CEO Code for Romania, Lucian Butnaru – General Manager Cegeka Romania și Adrian Măntoiu – Managing Director Wolters Kluwer Romania.
Detalii tehnice:
Website-ul oficial Global Legal Hackathon: www.globallegalhackathon.ro
Informații mai găsiți pe: Facebook, LinkedIn , Twitter, Instagram.
Gazdă: SCPA Hristescu & Asociatii
Partener principal: Wolters Kluwer
Key Partners: UI Path, Radio Guerrilla, Tuca Zbarcea si Asociatii, CegeKa
Parteneri: Code for Romania, Renania, Idea Leasing, Gapminder, Sarto, Techcelerator, Arbelos, Set Sail, Boldcases, DentalMed, IABLF, Startup Grind, Ground Zero, Aquavia, The Times, Newsweek, BizLawyer, Juridice, Hotnews.
Partener de comunicare: PiArt Vision