Cafeneaua Légère și grupul 4ART au plăcerea să vă invite la expoziția de pictură “Girueta Zburătoare” a artistului plastic Teofilia Juravle.
Expoziția reunește pe simezele cafenelei Légère compoziții plastice realizate într-o tehnică mai puțin utilizată de către artiști: tehnica picturii pe sticlă. Chiar dacă pictura pe sticlă este de cele mai multe ori asociată cu icoana, Teofilia ne propune compoziții inspirate din viața sa, din universul ei lăuntric. Lucrările animate de personaje – fie că este vorba despre sine, familie sau prieteni – transmit, prin cromatica aleasă, bucuria vieții. Elementele de limbaj plastic sunt atent ordonate și dispuse echilibrat pentru a crea un spațiu plastic armonios și original.
Expoziția se va desfășura între: 29 iulie – 19 august 2013.
Adresa Légère: Piaţa Rosetti, nr. 5, sector 2, București