TVR va fi Host Broadcaster al Europenelor de la Cluj, în 2017
Toate competiţiile continentale de gimnastică rămân la TVR! Televiziunea Română a ajuns la o înţelegere cu E.B.U. (European Broadcasting Union) pentru prelungirea parteneriatului care aduce românilor, de peste două decenii, aceste regaluri sportive.
Contractul intermediat de EBU cu Uniunea Europeană de Gimnastică este pe 4 ani, 2017-2020, şi acoperă toate evenimentele continentale majore. „Suntem bucuroşi că am încheiat cu succes acest demers şi această negociere. E demonstraţia că putem face lucruri bune şi putem aduce publicului ceea ce îşi doreşte – asta, dacă suntem lăsaţi să ne facem treaba şi să construim pe decizii profesionale”, a precizat Irina Radu, Preşedinte-Director General al TVR.
Sunt 10 ediţii ale Campionatelor Europene de gimnastică artistică, individual şi pe echipe, şi gimnastică ritmică. Calendarul este următorul:
2017
– CE de gimnastică artistică individual, 10-16 aprilie, Cluj Napoca
– CE de gimnastică ritmică, 1-7 mai, Budapesta
2018
– CE de gimnastică artistică feminin pe echipe, 7-13 mai, Glasgow
– CE artistică masculin pe echipe, 21-27 mai, Glasgow
– CE de gimnastică ritmică, 28 mai-3 iunie, Espoo
2019
– CE de gimnastică artistică individual, 13-19 aprilie, Szczecin
– CE de gimnastică ritmică, 27 aprilie-3 mai, oraş nestabilit
2020
– CE de gimnastică artistică feminin pe echipe, 9-15 mai, oraş nestabilit
– CE de gimnastică artistică masculin pe echipe, 23-29 mai, oraş nestabilit
– CE de gimnastică ritmică, 13-19 iunie, oraş nestabilit
„Prima ediţie a Campionatului European de gimnastică artistică a avut loc la Bucureşti, în 1957. România va fi gazdă din nou la exact 60 de ani de la acest eveniment. Ediţia cu numărul 38 a fost oferită Clujului, singurul oraş din România care are o sală polivalentă conformă standardelor europene. Evenimentul va beneficia de prezenţa marilor campioni Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Marian Drăgulescu şi Cătălina Ponor. TVR va fi Host Broadcaster al Europenelor de la Cluj”, a declarat Emil Hossu Longin – coordonatorul Sportului din TVR. TVR va asigura o transmisie HD de înaltă calitate, care va putea fi preluată de toate televiziunile difuzoare.
Constantin Şerbu, responsabilul cu contractele de sport, informează că vor urma discuţii şi un contract cu Federatia Română de Gimnastică, tocmai pentru a asigura o desfăşurare cât mai buna şi de succes a Campionatului de la Cluj.
România este ţara cu cele mai multe medalii câştigate la Europenele de gimnastică artistică, 142, din care 51 de aur.
Televiziunea Română este singura instituţie media din ţară care a transmis această competiţie şi o va face cel puţin până în 2020.