si SeniorVisualBI
GiftSolution – liderul pieței locale de cadouri corporate, a ales să își gestioneze activitatea cu sistemele integrate ERP și Business Intelligence de la Senior Software.
Caracterul sezonier al afacerii a impus implementarea unei soluții software performante, capabilă să susțină volumul ridicat de activitate din perioadele de vârf, să ofere capabilități de previzionare a vânzărilor și nu numai.
Având o experiență de peste 7 ani în domeniu, GiftSolution este cel mai mare producător de cadouri corporate din România, cu o cotă de piață de aproximativ 50%. Cifra de afaceri a companiei s-a dublat de la an la an, iar în prezent a ajuns la 3 milioane EUR. Pentru a-și menține poziția de lider, managerii companiei au considerat că sunt necesare o mai bună organizare a activității și o eficientizare a fluxurilor de lucru, menite să susțină planurile de creștere a companiei, și astfel au decis să implementeze o soluție performantă de management al afacerii. După un amplu proces de definire a cerințelor și evaluare a ofertelor de la principalii 10 furnizori de ERP de pe piața locală, GiftSolution a ales soluțiile SeniorERP și SeniorVisualBI de la Senior Software.
„Ca orice companie de import și distribuție, nu puteam să ne gândim serios la o creștere a activității fără să luăm în calcul implementarea unui sistem ERP integrat. Criteriile avute în vedere în momentul alegerii soluției au fost: capacitatea furnizorului de a dezvolta anumite funcționalități adaptate nevoilor noastre, prețul și nu în ultimul rând implicarea echipei de implementare în acest proces.”, a declarat Anca Floare, Director Financiar-Contabil GiftSolution.
Soluția SeniorERP i-a permis companiei GiftSolution să își organizeze mai bine procesele interne și mai mult decât atât, aceasta a reușit să:
• Crească productivitatea angajaților pentru că procesele operaționale au fost standardizate, iar taskurile repetitive au fost automatizate;
• Sporească eficiența pe întreg lanțul logistic, de la import până la picking, producție, manipulare și livrare, prin creșterea vizibilității și stoparea pierderilor de resurse;
• Eficientizeze activitatea de producție datorită funcționalităților dedicate din SeniorERP, precum: rețete de producție, bonuri de intrare, de consum, wizard-uri de generare automată a documentelor etc.
„O soluție software performantă te ajută să depășești limitările care pot interveni în cadrul oricărei companii în ceea ce privește accesul la informații și devine vitală în cazul volumelor mari de date. Este importantă eficientizarea activității din cadrul unei companii, iar soluția de la Senior Software îndeplinește acest criteriu pentru că educă angajații și îi învață să lucreze unitar în spiritul unui mod de lucru foarte clar.”, a adăugat Andreea Rașoga, Director Comercial GiftSolution.
Pe lângă sistemul SeniorERP, compania a implementat și SeniorVisualBI pentru analiză și raportare avansată, dezvoltat pe platforma Tableau Software – lider mondial în vizualizarea datelor. Pentru că este integrat cu SeniorERP, sistemul oferă acces în timp real la principalii indicatori ai afacerii, îmbunătățind astfel procesul decizional. În plus, analizele predictive din SeniorVisualBI le vor permite managerilor companiei să poată lua decizii mai bune în ceea ce privește estimarea vânzărilor și implicit a necesarului de aprovizionat.