După o evoluţie bună la primele 2 probe din Etapa de la Braşov a Campionatului de Raliuri al României, echipajul Ernest Mulner-Eugen Pop a semnalat o problemă la maşina de concurs şi a declarat abandon tehnic.
Etapa de raliu de la Braşov din 7– 8 martie, a fost cu mai puţin noroc pentru echipajul braşovean Ernest Mulner – Eugen Pop. În timpul celei de-a doua probe, mai precis PS2 (Poiana Braşov – Râşnov), bordul Skodei Fabia RS a semnalat faptul că maşina pierde lichid de răcire. Între cea de-a doua şi a treia proba, echipajul a încercat să remedieze problema prin completarea lichidului de răcire. Din păcate, după aceste demersuri, defecţiunea nu a putut fi înlăturată. Echipajul s-a vazut obligat să declare abondon tehnic înainte de încheierea celei de-a treia probe.
„Am fost dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat, mai ales că după primele doua probe, rezultatele ne clasau pe o poziţie fruntaşă în grupa A. Regret nespus că, din cauza problemelor tehnice nu am putut să creez o imagine bună echipei şi maşinii cu care concurăm. Acest eşec ne determină însă ca pentru etapa de la Reşiţa să ne pregătim mult mai bine.”, declară pilotul Ernest Mulner.
„Da! Optimismul nostru de la Braşov a fost spulberat în cea de-a treia probă specială când am fost nevoiţi să ieşim din competiţie datorită problemelor tehnice. Ne vom pregăti intens pentru etapa următoare în care sperăm să nu mai avem suprize neplăcute.” (Eugen Pop, navigator)
„Probleme tehnice pot aparea oricand in cursele de raliuri. Este un moment dificil pentru noi toţi, însa acest lucru nu ne va împiedica să mergem mai departe şi să creem o echipă mult mai puternică. Maşina va urma un program intens de pregătire, pentru ca astfel de probleme să nu mai apară în 2008.” (Andrei Ivan, Team Manager)
{mosloadposition user10}