Organizațiile care doresc să solicite finanțare în 2014 în cadrul Erasmus+, noul program al Uniunii Europene pentru educație, formare profesională, tineret și sport, pot începe pregătirea cererilor lor de grant începând de joi, 12 decembrie. Noul ghid al programului Erasmus+, care conține informații detaliate privind modalitățile de solicitare a finanțării, este disponibil aici . Programul este deschis organizațiilor din domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Ele pot solicita finanțarea online, începând cu sfârșitul lunii ianuarie. Persoanele fizice nu pot solicita direct un grant, ci trebuie să ia legătura cu universitatea, cu colegiul sau cu organizația de care aparțin, care se vor solicita grantul.
„Procesul de lansare a programului Erasmus+ este în prezent în etapa finală și suntem pregătiți pentru etapa de implementare. Încurajez organizațiile să studieze cu atenție ghidul programului, pentru a se asigura că vor fi pe deplin pregătite în momentul în care procesul de solicitare a finanțării va începe online. Datorită creșterii cu 40% a bugetului Erasmus+, peste 4 milioane de persoane, inclusiv studenți, stagiari, cadre didactice și voluntari, vor beneficia de granturi în următorii șapte ani” a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.
În 2014 vor fi disponibile, în cadrul programului Erasmus+, fonduri în valoare de 1,8 miliarde euro pentru:
-
a promova oportunitățile de mobilitate deschise studenților, stagiarilor, cadrelor didactice și altor categorii de personal implicat în învățământ, tinerilor care participă la schimburile destinate lor și voluntarilor. Termenul pentru depunerea cererilor vizând proiecte care implică mobilitate este 17 martie 2014;
-
a crea sau a consolida parteneriate între instituțiile și organizațiile din domeniul învățământului, formării profesionale și tineretului, pe de o parte, și operatorii economici, pe de altă parte. Termenul pentru depunerea cererilor este aprilie 2014;
-
a susține dialogul și a dezvolta o bază de cunoștințe necesare pentru realizarea reformei în sistemele de educație, de formare profesională și în cele care vizează tineretul.
Consorțiile, organizațiile și grupurile de coordonare pot depune o singură cerere în numele mai multor organizații.
Pe lângă universități și instituții de formare profesională, vor beneficia de finanțare, pentru prima dată, noi parteneriate inovatoare: așa-numitele „Alianțe ale cunoașterii” și „Alianțe ale competențelor sectoriale” vor crea sinergii între educație și muncă, permițând instituțiilor de învățământ superior, furnizorilor de formare profesională și întreprinderilor să promoveze inovarea și spiritul antreprenorial și să dezvolte noi programe de învățământ și noi calificări pentru a atenua problema deficitului de competențe.
În domeniul sportului, accentul se pune pe proiecte transnaționale care susțin sportul de masă și care abordează provocări transfrontaliere precum „aranjarea” meciurilor, dopajul, violența și rasismul și care favorizează buna guvernanță, egalitatea de șanse între femei și bărbați, incluziunea socială și activitatea fizică pentru toți.
Context
Ghidul programului Erasmus+ oferă informații detaliate referitoare la obiective, la priorități, la oportunitățile de finanțare pentru fiecare acțiune, inclusiv informații tehnice privind cererile de grant și procesul de selecție, precum și cu privire la dispozițiile financiare și administrative legate de acordarea granturilor.
Programul Erasmus+ combină toate schemele de finanțare actuale ale UE pentru educație, formare profesională și tineret, inclusiv Programul de învățare pe tot parcursul vieții (Erasmus, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig), programul „Tineretul în acțiune” și cinci programe de cooperare internațională (Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programul de cooperare cu țările industrializate). El introduce, de asemenea, pentru prima dată, măsuri de sprijin în favoarea sportului. Programul integrat va facilita înțelegerea de către solicitanți a oportunităților de grant disponibile, în timp ce alte simplificări vor facilita la rândul lor accesul la program.
Erasmus+ urmează să fie lansat într-un moment în care aproape șase milioane de tineri din UE sunt șomeri – nivelul șomajului depășind 50% în anumite țări. În același timp, există peste 2 milioane de locuri de muncă vacante, iar o treime dintre angajatori declară că întâmpină dificultăți în angajarea de personal cu competențele necesare. Aceasta demonstrează existența unui deficit semnificative de competențe în Europa. Erasmus+ va aborda problema acestui deficit oferind oportunități de studiu, de formare profesională, de a acumula experiență profesională sau de a participa la acțiuni de voluntariat în străinătate.
Calitatea și relevanța organizațiilor și sistemelor europene de educație, de formare și care vizează tineretul vor fi consolidate prin sprijinul acordat îmbunătățirii metodelor de predare și de învățare, noilor programe de învățământ și dezvoltării profesionale a membrilor personalului didactic și a lucrătorilor din domeniul tineretului, inclusiv prin intermediul unei cooperări mai strânse între instituțiile de învățământ și operatorii economici.
Bugetul de 14,7 miliarde euro pentru perioada 2014-2020 ține cont de previziunile de inflație și reprezintă o creștere cu 40% față de nivelurile actuale. Este de așteptat să se aloce fonduri suplimentare pentru învățământul superior care implică mobilitate și pentru consolidarea capacităților în cazul țărilor care nu sunt membre ale UE. Negocierile în acest sens vor fi finalizate în 2014.
Următoarele etape
Organizațiile interesate sunt încurajate să citească ghidul programului pentru a obține mai multe informații despre diferitele posibilități de finanțare. Ele sunt invitate să transmită cererile lor (în cele mai multe cazuri online) la agenția națională din propria țară sau la Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură.
Pagini Utile
-
Erasmus+ pe Facebook
-
Participați la discuțiile de pe Twitter #ErasmusPlus
-
Pagina de internet a comisarului Vassiliou
-
Urmăriți activitatea comisarului Androulla Vassiliou pe Twitter @VassiliouEU