M.J. Alridge
Editura TREI
Camping în pădure – moment de relaxare, deconectare de la internet, reconectare cu natura.
Așa ar trebui să fie, numai că, undeva, există un vânător abil care vânează oameni care merg cu cortul – se hrănește cu spaima victimelor.
„Când se apropia de pradă, când era extenuată, disperată, timpul părea să se scurgă mai încet. Când ridicau privirea imploratoare spre el, reușea să observe toate detaliile – groaza din priviri, sângele de pe piele, unghiile murdare. Clipele păreau să se lungească – de parcă ar fi văzut săgețile mișcându-se cu încetinitorul, eliberându-se de orice constrângeri și șuierând prin aer înainte să lovească vânatul. Erau clipele pe care le savura – expresia de șoc de pe chipurile lor când sângele care-i ținea în viață se scurgea din ei.”
„(…) se trezise derutat și pe jumătate despuiat într-o parte necunoscută a pădurii, cu o siluetă întunecată și ascunsă de o glugă care-i comanda să fugă. Intră în panică și-și mută privirea de la o potecă la cealaltă. Fu copleșit brusc de nehotărâre, conștient cât l-ar fi costat alegerea greșită. Nu știa de ce era vânat, nici încotro s-o ia, nici ce fel de chinuri îl așteptau. Nu știa decât că în noaptea asta îl urmărea moartea.”
Tom Campbell este un tânăr care a mers cu cortul cu logodnica lui, Melanie. Noaptea, el iese din cort, iar dimineața Melanie nu îl găsește. Este anunțată dispariția lui, iar trupul lui Tom este găsit curând – spânzurat, atârnat cu capul în jos, plin de săgeți înfipte în el, pus într-un loc anume pentru a fi găsit.
Echipa lui Helen Grace începe ancheta, însă o altă persoană este dată dispărută. Lauren Scott mersese cu cortul cu logodnicul ei, Matteo, în aceeași pădure. Tânăra este găsită curând. Fusese ucisă în același fel ca Tom.
Helen Grace trebuie așadar să rezolve un nou caz contra cronometru. Altfel noi persoane pot muri, iar panica va cuprinde populația din zonă.
Dar de ce ar alege cineva să omoare turiști în pădure? Cum sunt alese victimele?
Iată doar câteva dintre întrebările la care protagonista trebuie să găsească răspunsul, împreună cu echipa ei.
Ca întotdeauna, M.J. Alridge știe să dozeze suspansul și să creeze un roman captivant, cu personaje interesante. Ghici cine pândește în pădure, deși are peste 500 de pagini, se citește pe nerăsuflate.
Și povestea personajelor principale evoluează (Helen Grace și Charlie au elemente din trecut pe care trebuie să le înfrunte pentru a merge mai departe).
“Un thriller care te înfioară și te fascinează.” – Sunday Mirror
„Îngrozitor de realist, romanul îți stârnește curiozitatea și nu te lasă să răsufli. Armata de fani a lui Arlidge e pe cale să sporească.” – Sunday Sport
„Un roman amenințător, sinistru și descurajant, cu scene de urmărire în adâncurile pădurii care te lasă din când în când fără suflare și-ți dau fiori pe șira spinării.” – Medium
„O poveste care te înspăimântă și te captivează; efectiv nu poți s-o lași din mână.” – The Times
În seria Helen Grace au mai apărut – și au fost prezentate aici pe site: Ghici cine moare primul, Ghici ce-i în cutie, Casa păpușilor, Ghici care-i mincinosul, Băiatul pierdut, Ghici cine urmează, Mă iubește, nu mă iubește.