Gerovital, cel mai puternic brand românesc de cosmetice, a încheiat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) un parteneriat pe termen lung, devenind astfel sponsor principal al Echipei Olimpice a României și susținător al acesteia la Jocurile Olimpice din 2012.
Parteneriatul este justificat de misiunea socială a mărcii Gerovital de a susține valorile românești, atât în țară cât și în străinătate.
„Spiritul olimpic românesc poate să-și continue tradiția doar ajutat de comunitatea economică printr-un sprijin, care, istoria a dovedit-o, este mutual avantajos. În cazul de față, asistăm la o asociere care nu numai că ne onorează, dar ne și obligă să aducem acasă cât mai multe medalii: Gerovital este una dintre puținele mărci românești recunoscute de la Londra la New York, Tokio sau Istanbul, alături de nume sonore românești care au făcut și fac istorie, cum ar fi Nadia Comăneci, Iolanda Balaș, Ivan Patzaichin, Violeta Beclea Szekely, Elisabeta Lipă, Laura Badea sau Sandra Izbașa.” a declarat Ioan Dobrescu, secretar general COSR.
„Farmec, prin brandul său Gerovital, a decis să se alăture Echipei Olimpice a României deoarece valorile mărcii sunt apropiate spiritului olimpic în general și valorilor românești, în particular. Ne dorim ca sprijinul nostru să-i ajute pe sportivi să-și împlinească visul de a fi cei mai buni dintre cei buni, de a fi numărul unu. De asemenea, atât Echipa Olimpică precum și Gerovital au fost și ne dorim să fie în continuare cărți de vizită naționale pentru toți românii, motive de mândrie pentru apartenența la un set de valori respectate oriunde pe mapamond.” a declarat Mircea Turdean, director general FARMEC.
În 2010, pe segmentul produselor de îngrijire a feței, în topul producătorilor, compania Farmec s-a plasat pe locul I, cu o cotă de piață cantitativă de 26,02%, urmată de companii multinaționale. Valoric, Farmec se poziționează pe locul II, cu o cotă de piață de 20,64%. Brandul Gerovital a înregistrat în 2010 o cotă de piaţă de 16,10%, fiind lider de piață pe segmentul produselor de îngrijire a feţei.