– Zidul despărţitor şi eliberarea naţională –
Germanwings îţi oferă ocazia să sărbătoreşti cea de-a 20-a aniversare de la reunificarea Germaniei şi a unui Berlin divizat. În urmă cu 20 ani, Zidul Berlinului, cel care a despărţit Germania de Vest de Germania de Est, timp de aproape 30 de ani, a fost dărâmat, simbolizând astfel sfârşitul erei comuniste. Evenimentul de celebrare este unul grandios şi se va desfăşura în aceste zile.
Pentru anul 2009, la Berlin, s-au pregătit o serie de spectacole şi expoziţii pentru a sărbători cei 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Sărbătorile includ o expoziţie în aer liber în Alexanderplatz, unde obiectele expuse conturează evenimentele din 1989 – 1990, care au condus la prăbuşirea Zidului. Pe data de 9 Noiembrie se va ţine o petrecere la Poarta Brandenburg, vestitul monument care despărţea Berlinul în două: Berlinul de Est şi cel de Vest. După 9 noiembrie 1989, ”Zidul Berlinului” a fost demolat, iar Poarta a fost din nou deschisă.
Programul continuă pentru zilele următoare cu o replică a Zidului Berlinului, construită din piese de domino. Construcţia va fi formată din 1000 de piese, înalte de trei metri şi pictate într-un mod unic. Noul Zid al Berlinului va fi demolat în cadrul evenimentului de celebrare. Vizitatorii vor avea posibilitatea de a experimenta în mod activ istoria Zidului şi ceea ce a însemnat el pentru Germania şi locuitorii săi.
Zidul Berlinului, un simbol al Războiuluii Rece, a fost construit iniţial pe 13 august 1961 şi a fost demolat începând cu 9 noiembrie 1989. Zidul a reprezentat o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană şi avea peste 155 km lungime. Ceea ce a mai rămas din Zidul Berlinului este doar: o secţiune de
80m lângă Potsdamer Platz, o secţiune mai lungă de-a lungul râului Spree, lângă Oberbaumbrücke şi o a treia bucată la nord de Bernauer Straße, transformată în monument.
Compania Germanwings operează zboruri către Berlin, cu plecarea din Bucureşti, de doua ori pe saptămână. Stuttgart şi Koln sunt celelalte doua destinaţii ale operatorului german.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}