– Airbusul A319 este botezat „City of Hanovra” –
Compania Germanwings a inaugurat noua locaţie din oraşul Hanovra, prin botezul unei aeronave. Avionul denumit „City of Hanovra” este unul din cele trei aeronave Germanwings, ce vor staţiona în capitala landului, urmând să ajungă în 16 destinaţii europene. Mai mult de 150.000 de bilete au fost deja rezervate atât spre, cât şi din Hanovra, ceea ce înseamnă un grad de ocupare de aproximativ 80%.
Înaintea momentului botezului, Germanwings a operat zboruri către Stuttgart, Viena, Londra, Split şi Palma de Mallorca. Cursa Hanovra – Stuttgart este disponibilă din 12 aprilie, iar avioanele argintiu cu galben aparţin de acum peisajului Hanovrei.
„Oraşul are de acum înainte un loc asigurat în planul de zbor al companiei”,a afirmat Thomas Winkelmann, purtăor de cuvânt Germanwings. Dl. Raoul Hille, Manager al aeroportului din Hanovra a salutat, de asemenea, sosirea liniei aeriene pe aeroportul din oraş.
Prin denumirea avionului A319 „City of Hanovra”, compania îşi arată bucuria încheierii unui nou parteneriat şi creării de numeroase locuri de muncă. Persoana care a botezat avionul a fost Cora-Jeanette Hermenau , Secretară de Stat în Ministerul de Finanţe al landului.
Noile destinaţii Germanwings cu plecare din Hanovra sunt: Stuttgart –două zboruri pe zi, Londra-Stansted (două zboruri pe zi), Viena (două zboruri pe zi), Milano (şase zboruri pe săptămână), Budapesta (patru zboruri pe săptămână), Moscova (patru zboruri pe săptămână), Palma de Mallorca (patru zboruri pe săptămână), Roma (patru zboruri pe săptămână), Barcelona (trei zboruri pe săptămână), Nisa (trei zboruri pe săptămână), Split (trei zboruri pe săptămână), Zagreb (trei zboruri pe săptămână), Dubrovnik (un zbor pe săptămână), Heraklion (un zbor pe săptămână) şi Zadar (un zbor pe săptămână). Via Stuttgart pot fi atinse următoarele destinaţii: Izmir, Antalya, Bucureşti, Belgrad, Ankara, Ibiza, Istanbul, Cracovia, Kavala, Reykjavik, Lisabona, Pristina şi Varşovia. Planul de zbor oferă un mix atractiv atât pentru turişti, cât şi pentru cei ce călătoresc în interes de afaceri.
{mosloadposition user10}