George Vintila a schimbat microfonul de la radio cu cel din studioul de inregistrari Chill Brothers. Cum “incursiunile” sale in lumea muzicii au dat mereu un rezultat bun, DJ-ul ProFM a fost cooptat de raku pe noul sau album “Rezistenta”, a carui lansare a avut loc in cadrul emisiunii “ProFM’sCOOL”: “Cu raku ma stiu de ceva vreme, avem prieteni comuni, ii apreciez munca si viceversa se pare. Recunosc ca m-a surprins invitatia lui de a colabora pe o piesa.”, a spus George. Piesa in cauza are numarul 8 pe albumul hip hop-erului si se numeste AI KI DO. Dupa cum spune chiar George, colaborarea pentru aceasta piesa nu este tocmai intamplatoare: “Unul din prietenii nostri comuni (n.r. al meu si al lui raku) a facut aikido. Am fost si eu la o sala specifica si mi-a placut foarte mult. E una dintre artele martiale care mi se pare intr-adevar speciala. Asa ca am avut un motiv sa spun “DA!” la propunerea lui raku. In plus, este o onoare pentru mine sa fiu in lista de colaborari a albumului “Rezistenta”.
Cu toate ca George nu este la prima sa colaborare cu un artist de calitate, DJ-ul nu cocheteaza cu ideea de a face din asta un obicei: “Colaborarile, si acelea mai rarute si mai dragute, iti dau voie sa fii divers si nici nu creezi asteptari pe care trebuie sa le onorezi. In plus, imi place atat de mult muzica incat simt ca e nevoie sa ramana un hobby ca sa ma pot bucura de ea asa cum vreau eu. Dar stii cum e, niciodata sa nu spui niciodata.”, a spus el.
{mosloadposition user10}