Top 3 ADC al lunii august a adunat 9 proiecte în categoriile Digital, TV, Outdoor și Experiential/BTL și 6 agenții câștigătoare. Campaniile vorbesc despre concedii, festivaluri, confort și battle-uri muzicale sau despre pasiune, veselie și planuri pentru upgrade-ul orașului.
Lucrarea Lunii este George Street Gallery, semnată de MAINSTAGE | THE AGENCY pentru BCR.
LUCRAREA LUNII
George Street Gallery câștigă Lucrarea Lunii în Top 3 ADC pentru ideea creativă de upgrade al pasajului Aurel Vlaicu. Galeria stradală a unit lucrările a 11 artiști români: Saddo, Kitră, Sinboy, Ghica Popa, Pren, Ana Bănică, Sorin Trăistariu, Alina Marinescu, Pisica Pătrată, Bianca Dumitrașcu, Daniel Pădure – curator Ramona Chirica. Proiectul cuprinde și un concurs de design (creator.iqads.ro/george) cu spații libere pentru proaspeții artiști, care pot contribui astfel la remodelarea zonei.
Echipa creativă este formată din: Nadejda Ghilca | Senior Art Director & Raul Gheba | Senior Copywriter, din partea MAINSTAGE | THE AGENCY.
Liviu Țurcanu, Creative Director | Mercury360 & membru ADC*RO, declară:
„Cred că suntem martorii celui mai viu act artistic care s-a petrecut în ultimii ani în București.
Este o formă de activism artistic prin care griul orașului este transformat radical; o suită de artwork-uri dezvăluie povești pe care abia aștepți să le descoperi în drumul tău cotidian.
Upgrade-ul orașului se petrece sub toate aspectele sale: estetic (admiri o expoziție urbană), conceptual (descoperi nuanțe, interpretări nebănuite ale lumii urbane), funcțional (te determină să te oprești din fuga ta zilnică), emoțional și relațional (ai o relație cu spațiul în care trăiești zilnic) și tehnologic / interactiv (te invită să creezi cu ajutorul tehnologiei mesaje personalizate în lumea digitală). Mai mult, invitația adresată comunității de către George de a contribui la redesenarea peisajului trist de la Pipera duce mesajul la un nivel superior. Nu ești un simplu spectator, ci îți aduci contribuția la această transformare într-un mod atât de simplu. Iată cum George, acest curator artistic al spațiului urban, duce promisiunea de upgrade în cel mai dezirabil loc cu putință: orașul nostru. Și o face într-un mod memorabil. Chapeau!”
TV
În categoria TV, Locul 1 revine campaniei Zona de confort – proiect realizat de McCann Worldgroup România pentru E.ON.
Spotul explică nevoia unei zone confortabile și faptul că pentru a cuceri lumea, nu trebuie să ieși neapărat din această zonă. Să rămâi în zona ta de confort este la fel de important ca și ieșitul din ea, tocmai de aceea campania E.ON explică faptul că susține progresul, direct din zona de confort.
Echipa creativă: Ovidiu Juravle | Senior Art Director & George Lupeanu | Senior Copywriter
DIGITAL
Locul 1 în categoria Digital merge către Kubis Interactive și Ursus Cooler pentru video-ul lui Mircea Bravo despre Doza de Cooler și concediul după concediu.
Pentru că oamenii se întorc din concediu la fel de obosiți, din cauza programului încărcat cu vizite la muzee, în cafenele, obiective turistice și plimbări prestabilite, Doza de cooler a pregătit un nou concurs prin care oferă concedii pentru cei care au nevoie de încă un concediu după concediu.
Echipa este formată din: Alexandra Horvath | Group Creative Director & Alina Răduț | Senior Art Director.
Samsung și Leo Burnett câștigă Locul 2 pentru campania realizată în contextul începerii Festivalului George Enescu, prin care orice bancnotă de 5 lei devenea un portal către festival prin realitatea augmentată. Cu ajutorul aplicației #dARebySamsung din Google Play sau App Store și scanării unei bancnote de 5 lei puteau fi urmărite prin live-streaming toate concertele din cadrul Festivalului George Enescu.
Echipa: Andrei Nica | Group Creative Director, Vasilije Corluka | Executive Creative Director, Silvana Frînculescu | Art Director, Cătălin Grigore | Art Director & Miruna Potop | Copywriter.
Locul 3 obține campania Șpriț România, semnată de agenția Three pentru antenaplay.ro. Șpriț România, veselie pentru comunitate, este teaserul realizat pentru platforma antenaplay.ro prin care se anunța lansarea unei noi companii – Șpriț – al cărei rol era să aducă șprițul direct la robinetul din bucătăriile românilor. Astfel veselia pe care o aduce șprițul este asociată cu veselia programelor prezente pe antenaplay.ro.
Echipa creativă este formată din: Alex Steriu | Art Director & Sabin Staicu | Copywriter.
Mențiunile categoriei Digital sunt următoarele:
#dinpasiune – campania pentru Pepsi, realizată de Group Creative Directors: Carina Toma, Maria Teodorof & Art Directors: Victor Firan, Marius Goleanu, din partea Kubis Interactive. Proiectul propune stingerea NU-ului din poveștile celor care luptă pentru pasiunile lor, poveștile celor care au trecut peste orice părere negativă și obstacol pentru a-și îndeplini visurile. Campania a adunat peste 1000 de astfel de povești.
Soundclash 2019 – proiectul, aflat la a treia ediție, este semnat de Red Bull, agenția Cohn & Jansen JWT și casa de producție Lightmotiv.
Anul acesta battle-ul se dă între Subcarpați și Vița de Vie, la Sala Polivalentă, pe 9 octombrie. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul Red Bull, iar echipa creativă este formată din Valentin-Narcis Sturzu | Regizor & Alexandru Prepeliță | Producător.
The Epic Afterstory – este video-ul semnat de Kubis Interactive și Ursus care cuprinde întreaga experiență din cadrul festivalului Untold. The Epic Afterstory este primul aftermovie făcut exclusiv din story-urile celor care au dat tag brandului Ursus și care prezintă astfel atmosfera activărilor și a festivalului prin ochii celor prezenți acolo, care s-au bucurat de experiența Ursus x Untold.
OUTDOOR
MAINSTAGE | THE AGENCY și BCR câștigă și Locul 1 în categoria Outdoor pentru George Street Gallery.
EXPERIENTIAL / BTL
În categoria Experiential/BTL, câștigă Locul 1 activarea OMV din cadrul festivalului Summer Well – Șofer de Festival, semnată de Art Directors: Nadejda Ghilca, Alexandru Cristian Săvescu & Raul Gheba | Senior Copywriter, din partea MAINSTAGE | THE AGENCY. Pentru acei eroi care poartă centură de siguranță în loc de mantie și își conduc prietenii la festival, OMV oferă locuri de parcare la festival.