George Ogăraru, fost jucător la Steaua București și Ajax Amsterdam și Alfons Groenendijk, antrenorul echipei de tineret Ajax Amsterdam vor alerga pe 31 mai la Ultramaratonul 100 for Children, pentru a susține copiii din centrul social ProVita – Valea Plopului.
Ei se vor alătura unei echipe de peste 40 de maratoniști și ultramaratoniști amatori care vor uni în alergare, în mod simbolic, Bucureștiul de Valea Plopului, pe o distanță de 100 de kilometri.
Ultramaratonul “100 for Children” este un eveniment caritabil și are ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea construcției unui centru social în Vălenii de Munte, începută de Asociația ProVita anul trecut. Acest centru va facilita copiilor din comunitatea de la Valea Plopului accesul la continuarea studiilor liceale în Vălenii de Munte.
Evenimentul este non-competitiv, sigura limită fiind aceea de a parcurge întreaga distanță de 100 de km în 12 ore. Se poate alerga individual şi în ştafetă de câte 2 sau 5 alergători. Principalul scop al evenimentului este, însă, strângerea de fonduri pentru cauza susţinută, aceasta fiind singura “competiţie” şi adevărata provocare a fiecărui participant.
Fondurile se strâng prin intermediul platformei de fundraising galantom.ro, fiecare participant având o pagină personală pe care o promovează în rețelele sociale pentru a strâge fonduri prin donații online. Suma strânsă până în prezent de cei 40 de participanți este de 18.700 RON.
Iniţiatorul acestui proiect caritabil este Daniel Mereuţă, el numărându-se şi printre participanţii care vor alerga 100 de km.
“Suntem de părere că întotdeauna poți face mai mult pentru comunitate şi mai ales pentru copiii mai puţini norocoşi, care au nevoie de ajutor pentru o viaţă mai bună. Pe 1 Iunie este Ziua Internaţională a Copilului şi ne-am gândit să atragem atenţia asupră greutăților cu care se confruntă copiii orfani şi abandonaţi! Şi pentru că ne place să alergăm, ne-am gândit să îi vizităm la ei acasă, în alergare, ca să le arătăm că sunt importanti şi că merită orice efort din partea noastră pentru ca ei să aibă şansa unui viitor mai bun!”, spune Daniel Mereuţă.
“Îi cunosc acești copii de mult timp și îi văd crescând sub ochii mei. Copiii de la ProVita Valea Plopului sunt copiii mei de suflet! I-am susținut de fiecare dată când am avut ocazia și sunt bucuros că s-a iviti oportunitatea să îi ajut din nou prin intermediul acestui eveniment, alături de bunul meu prietent Alfons Groenendijk”, mărturisește George Ogăraru.
Proiectul “100 for Children” nu este doar despre alergare, ci şi despre compasiune, implicare și conştientizarea realităţilor cu care se confruntă aceşti copii, de aceea, după ce cursa se va termina, toţi participanţii la ultramaraton vor petrece câteva ore cu copiii din Valea Plopului la un foc de tabără, vor mânca împreună cu ei, vor dormi în tabăra lor, se vor bucura împreună de ziua lor şi vor trăi o experienţă minunată!
Partenerii evenimentului 100 for Children sunt Galantom, Cubrain, Isostar și Puma România.