colectate de Inbox Marketing, lider de piata in distributia de pliante in cutiile postale
Inbox Marketing, subsidiară a Mediapost Hit Mail, utilizează în premieră în România o bază de date geografice de înaltă calitate, cu acoperire pentru cele mai mari 106 localități (80% din populația urbană). Consecința imediată a fost generarea, pentru clienții companiei, a unei creșteri semnificative a eficienței în distribuția de pliante în cutiile poștale (letterbox marketing). Utilizarea acestor date de geomarketing, colectate de companie direct în teren, una câte una, la cele mai înalte standarde de calitate, a accelerat câștigarea de către Inbox Marketing a poziției de lider, cu 55-60% cotă de piață.
Investiția în baza de date geografice s-a ridicat la 350.000 de euro, alocati pentru forța de muncă dedicată colectării datelor din teren, hardware și software pentru colectarea datelor, consultanță din partea specialiștilor francezi, training.
Folosirea acestor date de mare acuratețe a generat deja rezultate pentru clienții Inbox Marketing.
· Unul dintre exemple este cel al unei cunoscute rețele de magazine de tipul „do-it-yourself”, pentru care s-a realizat o poziționare pe hartă a clienților existenți. Această analiză a arătat că existau zone cu densitate mare de clienți care nu erau acoperite nici prin distribuția de pliante, nici prin panotaj. La scurt timp după acoperirea acestor zone prin distribuție de pliante, vânzările din magazine au crescut semnificativ.
· Un alt exemplu vizează o rețea de magazine care a studiat în ce măsură propriile zone de influență comercială se intersectează cu cele ale unei rețele concurente, pentru a putea evalua corect felul în care s-ar comporta rețelele reunite, în situația unei fuziuni.
„Clienții nostri ne angajează pentru rezultate. Ca să fii eficient, nu poți rămâne la nivel de execuție, ci trebuie să gândești lucrurile în ansamblul lor. În 2009, când am văzut la colegii noștri francezi cât de mult crește geomarketingul eficiența activităților de letterbox marketing, ne-am spus: «trebuie să facem și noi asta pentru clienții noștri». Am căutat date geografice de calitate bună, însa nu am găsit, și atunci am decis să le colectam noi înșine, după standardele de calitate foarte înalte care sunt utilizate în Franța. Procesul nostru de colectare durează de peste trei ani și nu s-a încheiat încă. În acest moment, avem o acoperire de 80% din populația urbană”, a declarat Marian Șeitan, fondatorul şi directorul general al companiei.
Colectarea datelor a fost realizată prin munca efectivă în teren și înregistrarea coordonatelor GPS de latitudine și longitudine ale tuturor gospodăriilor, ceea ce permite obținerea unei imagini clare asupra zonelor în care locuiesc și își desfășoară activitatea clienții sau prospecții. În prezent, Inbox Marketing deține informații complete pentru 137 de localităţi (cele mai mari 106 localități și 31 de localităţi suburbane din proximitatea acestora). Săptămâna trecută a fost încheiată înregistrarea datelor din orașele Cernavodă și Hârșova.
„Abordarea inovatoare, în pas cu tehnologia actuală, a conceptului de «letterbox marketing», inclusiv prin utilizarea intensivă a a instrumentelor de geomarketing, ne-a adus în poziția de lider de piață pe acest segment. Ne-a ajutat foarte mult în câștigarea acestui loc faptul că, spre deosebire de competitorii noștri, punem pe primul plan strategiile de marketing ale clienților, iar suportul logistic este doar un instrument pentru implementarea acestora”, a declarat Stelian Țigău, director de dezvoltare al Inbox Marketing. Această abordare se bazează pe expertiza de peste 20 de ani în marketing direct și relațional a grupului francez Mediapost Communication din cadrul Poștei Franceze, acționar majoritar al Mediapost Hit Mail.
Cele mai importante beneficii ale clienților, obținute prin utilizarea geomarketingului împreună cu un set de date geografice de calitate foarte înaltă, se referă la:
– identificarea precisă și analiza zonelor de influență comercială (numărul de gospodării din jurul unui punct de interes aflate la maximum „n” minute de mers cu mașina sau pe jos)
– optimizarea teritorială a publicității, prin determinarea densității clienților într-un anumit spațiu (de exemplu, dintr-o zonă cu 2500 de gospodării, câte sunt clienți ai unui anumit lanț de magazine) – bazele de date pot fi geoocodate (clienții pot fi „puși pe hartă”)
– optimizarea amplasării punctelor de contact cu clienții (magazine, ATM-uri, puncte de plată)
– optimizarea reţelelor de utilităţi
– optimizări logistice diverse
– posibilitatea de a selecta dintr-o bază de date exact acele înregistrări, consumatori sau companii, care se află în proximitatea unui punct de referință.
Geomarketingul este un instrument de marketing folosit pe scară largă în Europa și în Statele Unite. În România, datele viciate și neactualizate existente până acum nu au permis utilizarea corectă a geomarketingului pentru obținerea de informații relevante și riguroase. Demersul Inbox Marketing vizează folosirea acestui instrument la întreaga sa capacitate, în scopul creșterii eficienței campaniilor de promovare derulate de clienții săi și al optimizării unei largi categorii de activități ale companiilor.
Despre Inbox Marketing: Subsidiară operațională a Mediapost Hit Mail, Inbox Marketing are ca obiect principal de activitate distribuirea de pliante în cutiile poștale (letterbox marketing). Din 2005, compania este membră pentru România a ELMA (European Letterbox Marketing Association), organizația care stabilește standardele în distribuția de pliante în cutiile poștale (www.elma-europe.com). Din martie 2009 face parte din grupul Poștei Franceze, ca urmare a achiziției, de către Mediapost, a 60% din acțiunile holdingului Hit Mail.
Printre clienții reprezentativi ai Inbox Marketing se numără: Altex, Ambient, Auchan, Billa,Carrefour, Dedeman, Deichmann, Flanco, Hervis, Lidl,Mobexpert, Mr.Bricolage, Obi, Penny Market, Provident, Real, Rieker Shoes, Takko.
Compania numără în prezent peste 700 de angajați și are o bază logistică care include platforme operaționale în toate reședințele de județ.