Peste 8.200 de români, cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani, au fost formați la nivel național în cadrul programului Generația Tech, organizat de Digital Nation. Cea de-a 19-a ediție a început cu județele Sibiu și Neamț, pentru tinerii și adulții care vor să-și dezvolte abilități practice în domenii precum programare, dezvoltare web, marketing digital, dar și abilități interpersonale.
Generația Tech este programul care transformă modul în care oamenii învață. Îmbinând puterea comunității și a tehnologiei, acesta le oferă participanților în mod gratuit cadrul de formare și susținere în care mentori, companii și mii de alți oameni se pregătesc împreună pentru viitor. Programul se adresează atât celor care doresc să exploreze dacă o carieră în domeniul tehnologic li se potrivește și să facă primii pași concreți în acest sens, cât și celor care doresc să își schimbe direcția profesională și să se reorienteze către acest domeniu.
Datorită competențelor dobândite, ei pot accesa locuri de muncă remote sau experiențe de internship plătite la un nivel mult mai atractiv decât oferta actuală din orașele mici și medii. Având acces la joburi remote bine plătite, tinerii contribuie, astfel, la creșterea economică a acestor comunități.
Programul Generația Tech este un parteneriat dintre mediul public și mediul privat, ediția Sibiu-Neamț fiind susținută de către Romgaz și având sprijinul Primăriei Municipiului Piatra Neamț.
„ROMGAZ își asumă un angajament ferm în susținerea progresului tehnologic și al educației tinerei generații. În acest sens, am ales să acordăm o susținere vitală proiectului Generatia Tech, o inițiativă ambițioasă care vizează investiția în educație, digitalizare și inteligență artificială (AI). Digitalizarea este o forță motrice în transformarea societății și a economiei moderne. ROMGAZ recunoaște importanța adoptării tehnologiilor digitale în toate aspectele vieții, inclusiv în sectorul energetic. Angajamentul nostru reflectă viziunea companiei asupra responsabilității sociale și a contribuției sale la progresul și dezvoltarea durabilă a societății”, declară Răzvan Popescu, CEO al ROMGAZ.
Fiind un program bazat pe învățare facilitată de comunitate, participanții se numesc exploratori. Pe parcursul a 8 săptămâni, tinerii din Sibiu, Mediaș și Piatra Neamț au acces la platforme online interactive unde pot interacționa în timp real, 24/7, o comunitate-suport, mentori interni și mentori din partea partenerilor, o gamă variată de resurse video, resurse scrise și suport asistat de Inteligență Artificială.
În plus față de aceste resurse, participanții au acces la întâlniri săptămânale online cu mentorii pentru a primi îndrumare și pentru a depăși provocările practice. De asemenea, au posibilitatea de a participa la întâlniri fizice opționale în cadrul hub-urilor din Piatra Neamț și Brașov, Generația Tech fiind singurul program de formare din Europa care construiește astfel de hub-uri de tehnologie proprii. Însă, mai presus de competențele tehnice, participanții își dezvoltă și abilități „soft” – învață cum să își crească încrederea în ei, cum să lucreze în echipă și cum să navigheze în noua realitate a pieței muncii.
„De-a lungul anilor, am investit în Generația Tech peste 3 milioane de euro în hub-uri fizice de tehnologie, platforme ultra-interactive cu funcții inteligente, dar și un laborator de cercetare și dezvoltare concentrat pe creșterea motivației și energizarea în procesul de învățare. Uitându-ne la faptul că peste 30% dintre absolvenți se angajează în primele 3 luni, și apoi procentul se dublează la 60% în următoarele luni, estimăm un impact economic anual de 47,2 milioane de euro adus în economia locala prin salariile obținute de absolvenți. În continuare, ne așteptăm ca acestă cifră să se dubleze rapid, având în vedere introducerea noilor module de competențe în folosirea inteligenței artificiale,” spune Paul Apostol, Fondator Digital Nation.
Chiar și după finalizarea programului, participanții rămân parte a comunității naționale și beneficiază de acces permanent la oportunitățile de angajare, webinarii, evenimente din comunitate (cum ar fi hackathoane, conferințe, traininguri etc.), hub-urile Digital Nation, precum și la contactul permanent cu comunitatea.
Printre partenerii edițiilor trecute ale programului se numără companii precum: Google.org împreuna cu Google România, Banca Transilvania, BCR, BRD – Groupe Société Générale, OMV Petrom, Romgaz, IBM, Kober, Kaufland România, Siemens Industry Software, Eviden, BearingPoint, Pentalog, Bepco, Kronsoft Development, Dinamic92, Metale International, Dolinex, Volta dar și alții. În extinderea programului la nivel național, un rol important l-au avut și parteneri precum Agenția Metropolitană Brașov împreună cu Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Piatra Neamț, Primăria Municipiului București, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Municipiului Suceava.