Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Generali România încheie un parteneriat cu Intermap pentru o soluție avansată de evaluare a riscului de inundații

Aleš Tausche, Chief Insurance Officer si Membru Directorat, Generali Romania

Pe măsură ce evenimentele meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente, Generali România și-a extins capacitatea de evaluare a riscurilor prin încorporarea în procesele sale principale a Aquarius RMA, o nouă soluție software de la Intermap, concepută pentru a evalua cu acuratețe ridicată riscul de inundații pe teritoriul României.

Hărțile de expunere la riscul de inundații și seturile de date furnizate ajută la optimizarea mai multor componente ale procesului de asigurare, de la subscrierea inițială, analiza de risc, metodologia și dezvoltarea produselor, evaluare actuarială, daune și, de asemenea, la reasigurare.

Generali logo

 

Cu soluția Intermap, care cuprinde mai multe opțiuni de analize și inclusiv posibilitatea de geo-codificare, Generali România poate avea o imagine cuprinzătoare despre posibilul risc de inundații într-o anumită regiune, volumul estimat al daunelor și durata estimată a întreruperii serviciilor în zona afectată.

Hărțile sunt realizate folosind modele digitale avansate de la Intermap, o abordare hidraulică modernă și informații detaliate de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. Hărțile acoperă peste 90 de mii de kilometri de râuri și includ informații despre inundațiile severe cu o probabilitate de producere la un interval de timp estimat între evenimente de 20, 100, respectiv 500 de ani, precum și hărți cu nivelul maxim al apelor pentru fiecare dintre acestea în locația analizată.

Aleš Tausche, Chief Insurance Officer si Membru Directorat, Generali Romania
Aleš Tausche, Chief Insurance Officer si Membru Directorat, Generali Romania

„Generali România este unul dintre liderii segmentelor de asigurări de locuințe și corporate și acum suntem capabili să ne optimizăm instrumentele de evaluare a riscului de inundații printr-o colaborare în premieră pe piața din România. Acesta este un pas important pentru ca asigurarea să aibă o precizie și mai mare în acoperirea riscului de inundații, precum și pentru a ne ajuta clienții suplimentar prin consiliere și soluții mai performante de prevenire a riscurilor”, a declarat Aleš Tausche, Chief Insurance Officer și Membru în Directoratul Generali România.

„Experiența noastră în realizarea hărților de inundații în Europa se bazează pe analizele de ultimă oră și pe experiența extinsă în domeniul asigurărilor. Deoarece România este una dintre țările afectate de astfel de evenimente în mod regulat, datele noastre au fost îmbunătățite pentru a ajuta Generali România și clienții săi să gestioneze mai bine aceste riscuri”, a declarat Richard Šálek, Director Regional de Vânzări Intermap CEE. „Odată cu evoluțiile climatice actuale, este vital să fim mai bine pregătiți pentru astfel de situații, deoarece acestea au capacitatea de a afecta semnificativ, pe termen lung atât comunități, cât și activități economice”, a adăugat el.

„Noile hărți de expunere la riscul de inundații ale Intermap vor oferi Generali România o abordare consecventă pe întregul ciclu de viață al polițelor, de la subscriere, la reasigurare și la managementul daunelor. În timp ce multiplele niveluri de evaluare sunt utile pentru subscrierea corporate, analiza de risc și reasigurare, harta de inundații oferă informații exacte pentru asigurările destinate locuințelor”, a declarat Ladislav Garassy, Directorul Intermap pentru Modelarea Pericolelor Naturale și Inginerie de Risc.

Soluția Aquarius RMA, personalizată pentru Generali România, este bazată pe tehnologia cloud, care simplifică accesul la instrumente și seturi de date avansate prin sistemele existente și permite actualizarea continuă a acestora.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.