Grupul GEFCO continuă să îşi extindă prezenţa la nivel internaţional ocupând noi teritorii cu potenţial logistic
Grupul GEFCO, lider european în logistica auto şi lider mondial în logistica industrială, a inaugurat în 2012 filiala sa din Africa de Sud. Prezent la nivel operaţional din 2009 în Johannesburg, printr-un birou de reprezentare, grupul GEFCO a început în 2012 propria activitatea logistică în această regiune.
Un nou teritoriu logistic
Africa de Sud este una dintre cele mai mari puteri economice de pe continentul african, cu un potenţial ridicat de creştere şi perspective semnificative de dezvoltare a industriei auto şi a altor sectoare industriale.
Filiala sud-africană este responsabilă în principal de gestionarea fluxurilor maritime şi aeriene de import şi export pentru clienţii din domeniul industrial. Operaţiunile includ servicii precum transport door-to-door, îndeplinirea tuturor formalităţilor vamale necesare, gestionarea activităţii de depozitare, controlul calităţii şi distribuţie.
Noua filială este condusă de François Van Wyck şi are sediul în Johannesburg, capitala economică a Republicii Africa de Sud. În prezent filiala are un număr 16 angajaţi şi estimează pentru 2013 o extindere a forţei de muncă la 30 de persoane. GEFCO Africa de Sud are 3 agenţii în Johannesburg, Cape Town şi Durban.
Focus pe transport maritim şi aerian
Până în prezent, experţii logistici au investit relativ puţin în Africa de Sud, cu toate că dispune de o deschidere mare la Atlantic şi o linie de coastă lungă la Oceanul Indian, ţara fiind amplasată la intersecţia multor rute maritime către şi din Europa, Statele Unite şi Asia – în special China. Având graniţe comune cu mai multe ţări, Africa de Sud oferă de asemenea acces rutier şi feroviar către restul continentului african.
În decembrie 2012, GEFCO a lansat o nouă ofertă săptămânală LCL, un serviciu de transport maritim containerizat în regim de grupaj, pentru bunurile provenite din nodurile europene având ca destinaţie porturile sud-africane din Cape Town, Durban şi Port Elizabeth. Acest serviciu door-to-door acoperă inclusiv formalităţile vamale şi se adresează unei varietăţi mari de clienţi industriali.
Încă din 2007 GEFCO şi-a consolidat relaţiile comerciale în zonă, organizând fluxuri logistice triangulare de piese auto între Portugalia, Botswana şi Africa de Sud. Din 2009, GEFCO a importat, a gestionat depozitarea şi a distribuit piese de schimb Peugeot în Africa de Sud şi în ţări învecinate precum Swaziland, Namibia şi Botswana. Acest trafic reprezintă transportul aerian zilnic a aproximativ 750-1.000kg de piese de schimb, şi lunar, a 4 – 6 containere pe cale maritimă.
Ţinând cont de interesele sale comerciale în regiune, GEFCO a lansat şi a contribuit la dezvoltarea activităţilor maritime şi aeriene, dar şi a transportului rutier de mărfuri, precum transportul de maşini noi, dar şi a unui serviciu de distribuţie în regim de urgenţă, gestionat de divizia GEFCO Special.
GEFCO işi susţine clienţii din domeniul industrial în eforturile de expansiune internaţională
Având o prezenţă de peste 10 ani în Africa de Sud, prin partenerii săi, GEFCO a susţinut şi a contribuit la consolidarea poziţiei PSA Peugeot Citroën la nivel local, importând autovehicule şi exportând piese de schimb.
Începând cu 2013, GEFCO este responsabilă de operaţiunile de Transport şi Logistică pentru mărcile Peugeot şi Citroën ce includ servicii precum: recepţia, depozitarea şi distribuţia a aproximativ 12.000 de maşini către dealerii din întreaga ţară.
De asemenea, în 2013, GEFCO va exporta lunar 30 de containere cu piese de schimb pentru aprovizionarea Ford în Argentina.
Diversificarea industrială are o importanţă majoră în strategia filialei sud-africane, iar expertiza GEFCO dobândită în domeniul logisticii auto este uşor transferabilă în diverse alte sectoare, precum bunuri de capital, aeronautică şi electronice.