GEFCO România îşi consolidează prezenţa geografică la nivel naţional, înfiinţând o nouă agenţie operaţională în oraşul Craiova. Agenţia a fost înfiinţată efectiv în luna decembrie 2012, dar activitatea pentru fluxurile din zonă a început încă din iulie 2012, fiind coordonată cu suportul agenţiilor Bucureşti – Joiţa şi Arad. Ideea proiectului agenţiei GEFCO Craiova a debutat încă de la finalul lui 2011, ca răspuns la intensificarea prezenţei mai multor producători industriali în regiunea respectivă şi cererea tot mai mare pentru servicii logistice şi de transport, atât pentru importuri, cât şi pentru exporturi.
Agenţia Craiova are ca activitate principală serviciile de transport rutier şi are, în prezent, o echipă de 7 angajaţi. Agenţia este condusă de Amalia Cordoş, care a administrat anterior agenţia Arad, fiind unul dintre primii angajaţi ai GEFCO în România. Echipa din Craiova operează lunar, în medie, 350 de camioane complete la export şi 650 la import. Principalii clienţi ai agenţiei sunt cunoscutul producător auto, Ford Motor Company, şi ALRO, una dintre cele mai mari companii producătoare de aluminiu din Europa Centrală şi de Est.
“Decizia de a deschide o agenţie la Craiova este în linie cu strategia de business şi, anume, să fim prezenţi acolo unde clienţii noştri au nevoie de noi, să ne dezvoltăm împreună cu ei. Zona Craiovei s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, devenind un adevărat centru industrial şi un punct important pentru exporturile româneşti, fapt la care a contribuit esenţial şi prezenţa unei companii de talia Ford. În prezent, agenţia Craiova administrează o treime din camioanele operate de GEFCO în România. Obiectivul de dezvoltare al agenţiei este lărgirea bazei de clienţi din regiune, atât din domeniul furnizorilor auto, cât şi din industrie. Avantajul major pe care îl poate oferi GEFCO constă în faptul că cele trei agenţii din România conlucrează pentru a implementa diverse scheme de optimizare a fluxurilor pe retururi”, a declarat Christophe de Korver, Director General GEFCO România.
Noua agenţie asigură pentru Ford fluxuri logistice în amonte din Europa Centrală şi de Vest pentru alimentarea cu piese a fabricii pe care producătorul auto o deţine în Craiova. În plus, GEFCO asigură pentru acelaşi client şi serviciul de “outbound packaging”, care se referă la returnarea ambalajelor către furnizori. Parteneriatul dintre GEFCO România şi Ford a început încă din 2010, cu servicii de transport şi distribuţie pentru vehiculele finite şi a inclus şi alte servicii, de-a lungul timpului.
Colaborarea cu ALRO, parte a Grupului Vimetco N.V., a început în 2011, cu servicii de transport maritim pentru export, ulterior extinzându-se şi la servicii de transport rutier. În prezent, agenţia GEFCO Craiova, împreună cu agenţia Joiţa, administrează o parte din exporturile rutiere către clienţii ALRO din întreaga Europa.
Pe lângă atragerea de noi clienţi din zona Craiovei, agenţia are în plan dezvoltarea bazei de parteneri locali. În prezent, biroul din Craiova lucrează cu peste 20 de transportatori, majoritatea români, care au trecut cu succes o perioadă de testare şi care sunt incluşi în panelul de furnizori agreaţi ai GEFCO.
În baza rezultatelor excelente obţinute de echipa de la Craiova în prima parte a anului, agenţia a fost desemnată “turn de control” pentru fluxuri complexe operate între mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est de către diferite subsidiare GEFCO. Această decizie se datorează şi faptului că, încă de la deschidere, agenţia a implementat principiile şi instrumentele LEAN – acesta este un proiect important al Grupului, care este implementat în toate filialele sub numele de GEFCO Management System şi vizează optimizarea proceselor pentru a oferi clienţilor un nivel superior de calitate.
Subsidiara GEFCO România a fost înfiinţată în anul 2005, numărând, în prezent, 7 locaţii la nivel naţional: sediul central în Bucureşti, două centre logistice în Bucureşti-Joiţa şi Arad, trei platforme de transport rutier şi trei platforme destinate logisticii pentru vehicule finite. GEFCO România a încheiat anul 2012 cu 104 angajaţi şi o cifră de afaceri de 42.3 M EUR.
{mosloadposition user9}