Grupul GEFCO, lider european în logistica auto şi unul dintre furnizorii de referință la nivel mondial în logistica industrială, coordonează acum fluxurile de transport feroviar în Europa. Acest rol de pionierat pentru un operator logistic este în linie cu politica de dezvoltare sustenabilă a Grupului şi reprezintă un mod de a asigura performanţa şi fiabililitatea.
GEFCO iniţiază o nouă abordare pentru propriile fluxuri de transport feroviar
Începând cu 11 decembrie, GEFCO s-a bazat pe trei operatori feroviari privaţi pentru a transporta automobile către destinaţii din Franţa şi din Europa. Având în vedere că 25% din transportul său de automobile este realizat pe cale ferată comparativ cu media europeană de 17%, GEFCO a decis sa-şi construiască propriul sistem de transport feroviar. În luna iulie 2010, GEFCO a organizat o licitaţie pentru o reţea de căi ferate şi a selectat o serie de operatori feroviari folosind criterii economice şi de acoperire regională pentru a grupa serviciile pe fiecare operator în funcţie de regiunea geografică. Centrul şi estul Franţei au fost câştigate de Euro Cargo Rail,filială a grupului DB Schenker, sudul Franţei de către Europorte France, filială Eurotunnel iar nordul şi vestul regiunii de către Colas Rail, filiala a grupului Bouygues. Reţelele şi drepturile de operare pentru aceşti trei operatori au la bază un acord cu proprietarul şi managerul reţelei feroviare franceze Réseau Ferré de France (RFF).
“GEFCO devine din client, integrator şi administrator pentru toate fluxurile de transport feroviar," a declarat Philippe Robert, Manager Operaţional al diviziei GEFCO de transport şi logistică auto.
Unul dintre criteriile ce garantează succesul îl reprezintă gestionarea rezervărilor în staţiile de triaj din Gevrey, lângă Dijon şi din Achères lângă Paris. Până în 2009 multe dintre fluxurile companiei GEFCO erau gestionate la Gevrey. Din acest motiv RFF a propus ca GEFCO să utilizeze din nou aceasta staţie.
Primul avantaj al acestui aranjament este unul operaţional: respectarea timpului de livrare. De exemplu, conexiunea Sochaux-Calais durează în medie de 26 de ore sau cu 5 zile mai puţin comparativ cu transporturile anterioare.
Toate trenurile sunt alocate către GEFCO. Există în medie 150 de trenuri în fiecare săptămână, permiţând astfel transportul a 500.000 vehicule scoase din fabrică în fiecare an. Obiectivul GEFCO este să gestioneze 250 de trenuri pe săptămână.
Un plan de transport gestionat cu instrumente special concepute
Pentru crearea şi administrarea acestui sistem competitiv, au fost dezvoltate şi implementate o serie de instrumente speciale pentru a unifica managementul de volume şi sistemul de localizare a vehiculelor cu rezervarea rutelor trenurilor şi sincronizarea serviciilor operatorului. Fluxurile sunt planificate cu câteva luni înainte deoarece rutele trenurilor trebuie să fie rezervate de către RFF cu nouă luni înainte de a fi utilizate.
Planul de management al transportului implică în primul rând, atât cunoaşterea în timp real al numărului de vehicule ce urmează a fi transportate din fiecare fabrică cât şi destinaţiile din fiecare fabrică, şi în al doilea rând controlul asupra programului de plecare şi de sosire al fiecărui tren. Acest lucru permite coordonarea operaţiunilor feroviare atingând parametrii optimi de încărcare care să genereze un sistem profitabil.
Pentru acest proiect a fost dezvoltat un program special de software numit GERI (GEFCO Rail Interface). Folosind documentele încarcate, acest program monitorizează încărcătura trenurilor şi localizează vagoanele.
Un sistem unic folosit în premieră de un operator logistic în Europa
GEFCO este primul operator logistic din Europa care introduce un sistem extrem de inovativ pentru controlul şi optimizarea timpului de livrare. Antoine Redier, Directorul Diviziei de Transport şi Logistică Auto GEFCO explică: “Obiectivul nostru este să reducem semnificativ timpul de transport menţinând aceleaşi costuri şi având în permanenţă o imagine clară asupra oricăror evenimente neprevăzute pe durata unui transport.”
Acest plan de transport va garanta utilizarea continuă a căilor ferate pentru transportul de vehicule. Sistemul de încărcare a unui vagon reprezintă un element cheie al programului şi este în linie cu obiectivele de dezvoltare sustenabilă a grupului, iar utilizarea mai multor operatori feroviari sporeşte flexibilitatea şi siguranţa.
GEFCO este singurul furnizor logistic care operează un plan de transport feroviar de o aşa amploare.
Antoine Redier, Director Divizia de Transport şi Logistică Auto GEFCO: “Aceasta transformare radicală al rolului GEFCO în transportul feroviar ilustrează competenţele noastre în acest domeniu şi consolidează expertiza noastră.”