Pe 5 februarie 2009, la aproape 5 ani de la lansare, GECAD ePayment a depăşit tranzacţia cu numărul 1 milion procesată în sistemul propriu.
Prima tranzacţie în sistemul ePayment a avut loc pe 17 iulie 2004, în magazinul Twister.ro şi a avut valoarea de 2,5 milioane lei (ROL).
„În cei patru ani şi jumătate care au trecut de atunci, atât soluţia ePayment, cât şi comerţul electronic românesc au crescut într-un ritm spectaculos. În decembrie 2004 tranzacţionam deja peste 100 de comenzi lunar, la finalul anului 2005 depăşisem 1000 de comenzi lunar iar la începutul anului 2007, numărul lunar al comenzilor procesate de ePayment depăşea 10.000 de comenzi. În acest moment, avem aproximativ 50.000 de comenzi finalizate, într-o lună. Dacă estimările se dovedesc a fi corecte, anul viitor vom procesa tranzacţia cu numărul 2 milioane”, explică Carmen Sebe, Director General GECAD ePayment.
Conform datelor din sistemul ePayment, comportamentul clienţilor magazinelor online a fost relativ constant. Astfel, în fiecare an, ianuarie şi februarie au fost cele mai slabe luni. La nivelul perioadei 2005-2008, februarie a fost luna care a înregistrat cele mai puţine vânzări, totalizând puţin peste 51.000 de tranzacţii, în timp ce decembrie şi-a adjudecat cele mai multe vanzari, cu 102.500 tranzacţii.
Distribuţia vânzărilor pe parcursul unei luni calendaristice a fost relativ egală, cu diferenţe destul de reduse între zile. Cele mai multe vânzări în perioada 2005-2008 au fost realizate la începutul săptămânii, zilele de luni şi marţi totalizând aproximativ 330.000 dintre comenzi iar intervalul orar preferat de clienţi pentru comenzi online a fost 11.00 – 12.00 şi 17.00 -20.00.
Anul 2009 a debutat cu vânzări în creştere uşoară faţă de decembrie 2008, numărul comenzilor crescând cu 5% în ianuarie faţă de ultima lună a anului trecut. „În ceea ce priveşte anul 2009, noi am estimat un număr de 875.000 tranzacţii. Evoluţia pieţei în primul trimestru va arăta mai bine în ce măsură comerţul electronic este afectat de actualele condiţii economice”, încheie Carmen Sebe, Director General GECAD ePayment.
{mosloadposition user10}