Centrului de Proiectare Tehnologica
Contribuţia adusă la proiectarea celor mai avansate motoare turboreactoare din lume – GEnx, adaptarea tehnologiilor energetice în funcţie de nevoile clienţilor, proiectarea unor echipamente de ultimă generaţie pentru extracţii offshore de petrol şi gaze reprezintă câteva exemple de domenii abordate în ultimii 10 ani într-unul dintre cele mai avansate centre tehnologice ale GE – Centrul de Proiectare Tehnologică (EDC). Centrul a sărbătorit recent cel de-al zecelea an de activitate. De la înfiinţarea sa, în vara anului 2000, centrul a ajuns de la un grup de numai 20 la peste 900 de ingineri care se ocupă de tehnologii de talie mondială. La acest eveniment au participat peste 1.300 de persoane, printre care angajaţii EDC, reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai ONG-urilor şi ai mediul academic, dar şi ai mass-media internaţionale.
Centrul de Proiectare Tehnologică din Varşovia a fost înfiinţat în anul 2000 în baza unui acord de alianţă tehnologică între GE Aviation şi Institutul Aviatic din Varşovia.
„Valorificarea resurselor industriei poloneze de aviaţie şi îmbinarea acestora cu expertiza globală a GE au dus la o colaborare benefică pentru ambele părţi în vederea dezvoltării. În zece ani, am creat una dintre cele mai importante unităţi de proiectare de ultimă generaţie ale GE care se ocupă de tehnologii adaptate tendinţelor globale pentru diviziile noastre cheie precum aviaţie, energie şi petrol & gaze”, a declarat Jeff Immelt, Preşedinte şi CEO al GE.
„GE este un partener strategic pentru Institutul Aviatic din Varşovia. Această cooperare răspunde aşteptărilor noastre privind serviciile de pe piaţa globală de cercetare. Ultimii zece ani au adus o creştere treptată a numărului de angajaţi, dezvoltarea abilităţilor inginerilor, precum şi noi investiţii. Pe scurt, este exact visul oricărui centru de cercetare”, a declarat Directorul General al Institutului Aviatic din Varşovia, Witold Wiśniowski.
EDC este una dintre puţinele unităţi tehnologice importante ale GE aflate în afara SUA. Centru colaborează îndeaproape cu unităţi similare din India, Mexic, Turcia şi Statele Unite. Inginerii care lucrează la EDC se ocupă atât de proiecte interne ale GE privind dezvoltarea de noi produse sau tehnologii şi îmbunătăţirea celor existente, cât şi de proiecte externe pentru clienţii GE, printre care importanţi producători de aeronave, furnizori de energie sau companii de petrol şi gaze.
EDC s-a implicat în activitatea de proiectare pentru motoarele GEnx, o tehnologie certificată ecomagination şi folosită la noua versiune a modelelor Boeing 747-8 şi Boeing 787 Dreamliner. Inginerii EDC au oferit soluţii cheie pentru diferite piese ale modelelor, încă de la demararea proiectului.
EDC cooperează îndeaproape cu cele mai bune universităţi tehnice din Polonia prin programe de internship, sesiuni de training tehnic, prin susţinerea concursurilor de proiectare tehnologică şi a cluburilor universitare, dar şi în calitate de partener în organizarea conferinţelor din domeniul educaţiei tehnice. În fiecare an, peste 100 de studenţi din domeniul tehnic îşi fac stagiile de practică în cadrul EDC.
„Viziunea EDC a evoluat de la înfiinţarea sa în anul 2000. La început, acesta era un centru axat exclusiv pe proiectarea în aviaţie, însă ulterior, colegii noştri de la alte divizii GE au înţeles nivelul înalt al competenţelor inginerilor polonezi care lucrează la EDC şi au înfiinţat divizii specifice”, a declarat Magdalena Nizik, Director General al centrului.
Despre GE
GE (NYSE: GE) este o companie de tehnologii inovatoare şi diversificate, având ca obiectiv principal soluţionarea celor mai stringente probleme ale lumii. De la motoare de aeronave şi producţia de energie la servicii financiare, servicii medicale şi programe de televiziune, GE este prezentă în peste 100 de ţări şi are aproximativ 300.000 de angajaţi în întreaga lume. În Germania GE deţine peste 40 de locaţii şi un număr de aproximativ 7.000 de angajaţi. Domeniile cheie de activitate sunt tehnologiile ecologice, tehnologiile medicale, cercetarea şi serviciile financiare. În 2004, GE a înfiinţat propriul său centru european de cercetare, GE Global Research Europe, în apropiere de Munchen. Mai mult, GE este unul dintre cei mai atractivi angajatori din Germania. Compania a primit premiul „Cel mai bun angajator pentru ingineri” în 2009 şi – conform juriului Galei Premiilor de Durabilitate 2009, Germania – prin iniţiativa Ecomagination, are una dintre cele trei cele mai durabile strategii de viitor din Germania.
Despre GE Ecomagination
Ecomagination reprezintă o iniţiativă a diviziilor GE menită să contribuie la îndeplinirea cerinţelor clienţilor privind produsele cu o mai mare eficienţă energetică şi să susţină creşterea durabilă a GE. Este o dovadă a angajamentului asumat de GE în privinţa investiţiilor în soluţii inovatoare pentru provocările legate de protecţia mediului, livrând produse şi soluţii de valoare clienţilor şi generând în acelaşi timp o creştere profitabilă pentru companie. Portofoliul Ecomagination al GE cuprinde peste 80 de produse şi servicii. Pentru informaţii suplimentare despre Ecomagination, vizitaţi pagina web la adresa //ge.ecomagination.com/ Motorul GEnx al GE este unul dintre cele mai avansate, mai silenţioase şi mai eficiente motoare cu reacţie din lume. Pentru informaţii suplimentare despre GEnx vă invităm să vizitaţi pagina web la adresa //www.geae.com/education/theatre/genx/
GE în Polonia
GE şi-a început activitatea în Polonia în anul 1992. Din acel moment, compania a devenit una dintre cele mai importante multinaţionale din Polonia. Majoritatea unităţilor cheie ale GE au propriile divizii în Polonia. Începând cu 1992, GE a investit peste 400 milioane USD în Polonia. În 2009, veniturile GE din Polonia au ajuns la peste 1 miliard USD. GE are aproximativ 10.000 de angajaţi în Polonia şi deţine trei unităţi de producţie (GE Power Controls în Kłodzko, Łódź şi Bielsko-Biała), o bancă importantă şi Centrul de Proiectare Tehnologică (în cooperare cu Institutul de Aviatică din Varşovia). Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vizitaţi pagina web la adresa www.ge.com/pl.
Institutul Aviatic din Varşovia
Institutul Aviatic din Varşovia a fost înfiinţat în anul 1926. Misiunea sa este aceea de a asigura servicii de cercetare de cea mai înaltă calitate pentru companii din întreaga lume. Institutul Aviatic din Varşovia a fost un foarte bun partener al General Electric în ultimii zece ani. A jucat un rol esenţial în asigurarea talentelor inginereşti cu experienţă în momentul înfiinţării Centrului, ne-a ajutat să dezvoltăm relaţii cu instituţiile şi universităţile tehnice din Polonia, ne-a pus la dispoziţie birouri deosebite şi a fost un jucător cheie în procesul de dezvoltare a laboratorului Centrului şi a unităţilor de testare. Pentru informaţii suplimentare despre Institutul de Aviatică, vizitaţi pagina web la adresa www.ilot.edu.pl
EDC
Centrul de Proiectare Tehnologică (EDC) este unul dintre centrele tehnologice globale ale GE Infrastructure, creat în anul 2000, în baza unui Acord de Alianţă Tehnologică între GE Aircraft Engines şi Institutul de Aviatică din Varşovia. EDC este format din două companii: GE Company Polska Ltd. şi Institutul de Aviatică din Varşovia. În prezent, EDC se axează pe dezvoltarea tehnologiilor şi produselor celor trei divizii ale GE Infrastructure: GE Aviation, GE Energy şi GE Oil&Gas.