în Europa Centrală şi de Est
Tendinţele globale şi nevoia tot mai mare reprezintă o piaţă în creştere pentru capacitatea GE existentă în Europa Centrală şi de Est. Printre aceste tendinţe se numără creşterea populaţiei, dezvoltarea economică, industrializarea şi producţia de alimente. Toate acestea au efecte directe asupra uneia dintre cele mai valoroase resurse umane, apa.
Ţinând cont de aceste tendinţe, GE analizează în mod constat oportunităţile de îmbunătăţire a calităţii apei iar achiziţia Zenon este parte a demersurilor GE privind găsirea de soluţii adecvate în acest domeniu. „Achiziţia Zenon cu sediul european situat în Ungaria a fost o mişcare strategică în concordanţă cu iniţiativa Ecomagination a GE. ZENON s-a alăturat GE într-un moment în care problemele legate de calitatea apei, lipsa apei şi infrastructură din întreaga lume sunt tot mai stringente. GE doreşte să răspundă acestei provocări elaborând soluţii pentru purificarea apei şi îmbunătăţind platforma de apă.” a afirmat Leslaw Kuzaj, Director Executiv Regional GE pentru Europa Centrală.
Din acest motiv, cu un program de investiţii încheiat în 2006, GE a extins activitatea sa în Ungaria printr-un Centru European de Producţie şi Service pentru un portofoliu de Ultrafiltrare Fibre Tubulare (UF) de mărime mondială, care cuprinde capacitatea de producţie pentru produse UF revoluţionare, un centru de resurse tehnice, centru de aprovizionare şi logistică, precum şi un centru de asistenţă financiară şi contabilă pentru deservirea nevoilor la nivel global.
Dat fiind că dezvoltarea sau modernizarea infrastructurii existente se află printre primele puncte pe agenda ţărilor din regiune, avem o oportunitate excelentă de diversificare şi avansare spre cele mai recente tehnologii. În mod clar, regiunea noastră are acum o ocazie unică de a face un salt de la situaţia din prezent la cea mai nouă generaţie de tehnologii. Acesta ar putea fi un avantaj major în relaţia cu alte părţi din Europa sau chiar din întreaga lume, unde numeroase ţări sunt în impas din cauza infrastructurii învechite.
„Lucrând pentru GE, am observat că şi companiile globale pot acţiona proactiv pentru rezolvarea provocărilor globale – cum ar fi nevoia de apă curată. Dispunem de mijloacele şi cunoştinţele care ne permit dezvoltarea tehnologiei necesare, fără de care răspunsurile la provocările stringente privind durabilitatea şi disponibilitatea apei vor fi insuficiente.” a afirmat Leslaw Kuzaj, Director Executiv Regional GE pentru Europa Centrală.
Pe 20 martie 2008, ONU a sărbătorit Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie, Departamentul pentru Apă al ONU a lansat oficial pagina web pentru Ziua Mondială a Apei 2008 – //www.unwater.org/worldwaterday/flashindex.html. Website-ul cuprinde informaţii, materiale video şi noutăţi privind ceremoniile de sărbătorire a Zilei Mondiale a Apei. Această zi a fost dedicată aspectelor legate de igienă, în concordanţă cu Anul Internaţional al Igienei 2008.
Anul Internaţional al Igienei a fost lansat oficial de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a încuraja accelerarea progresului pentru 2,6 miliarde de oameni din întreaga lume care nu beneficiază de instalaţii sanitare adecvate. În fiecare an, apa, condiţiile necorespunzătoare de igienă şi curăţenie contribuie la decesul a 1,5 milioane de copii. „Accesul la instalaţii sanitare este strâns legat de practic toate Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, în special cele privind mediul, educaţia, egalitatea între sexe, reducerea ratei mortalităţii la copii şi a sărăciei,” a afirmat Secretarul General Ban Ki-moon. „În fiecare săptămână, aproximativ 42.000 de oameni mor din cauza bolilor provocate de calitatea proastă a apei şi de lipsa unor instalaţii sanitare adecvate. Această situaţie este inacceptabilă.” Anul Internaţional al Igienei, 2008, este un an tematic, stabilit de Adunarea Generală a ONU din decembrie 2006 pentru a ajuta la includerea acestei crize globale printre primele puncte de pe agenda internaţională.
Dacă nu va fi abordată în mod eficient, criza de apă de la nivel global va deveni un obstacol serios în calea dezvoltării economice şi ar putea duce la conflicte între ţări şi în interiorul acestora. În plus, lipsa accesului la apă potabilă şi instalaţii sanitare ar putea cauza, până în 2025, mai multe decese decât o pandemie de HIV/SIDA.
Serviciul de Informaţii privind apa pentru Europa (WISE)
Sursa: //www.7revs.org/pdf/resource.pdf
În nouă ţări europene se poate spune că necesarul de apă este mai mare decât cantitatea de apă disponibilă: Cipru, Bulgaria, Belgia, Spania, Malta, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Italia, Marea Britanie şi Germania. Cu alte cuvinte, 46% din populaţia regiunii trăieşte în zone în care apa este deficitară. Majoritatea ţărilor cu indice ridicat de exploatare a apei (WEI) extrag o cantitate mare de apă pentru irigaţii în agricultură, chiar dacă unele ţări au rate mari de extragere pentru răcirea apei, în special în Germania, Marea Britanie, Bulgaria şi Belgia.
{mosloadposition user10}