GE Money – divizia de servicii financiare de retail a concernului General Electric în România – are, începând din iunie, trei noi membri în echipa de management: Sorin Şerban, Chief Risk Officer (CRO), Javier Lopez, Chief Financial Officer (CFO) şi Barbaros Citmaci, Treasury Manager.
Sorin Şerban, noul Chief Risk Officer, are o experienţă de peste 13 ani în domeniul financiar, din care mai bine de 8 ani în management de risc. Înainte de a se alătura echipei GE Money, Şerban a ocupat o poziţie similară la Millennium Bank România unde a lucrat ca Risk Management & Lending Director. Anterior el a ocupat diverse funcţii de management în mai multe instituţii bancare din România – OTP Bank România, CA IB Corporate Finance România (o divizie a Bank Austria Creditanstalt) şi Citibank România. Şerban deţine titlul Chartered Financial Analyst (CFA) din 2004 şi două diplome universitare, dintre care una în Drept şi una în Inginerie Electrică, la Universitatea Politehnică Bucureşti. Şerban a fost până de curând vice preşedintele reprezentanţei locale a CFA (Charted Financial Analysts), organizaţia internaţională a analiştilor financiari şi se implică activ în activităţile Asociaţiei Române a Analiştilor Financiari (CFA România).
Javier Lopez este de origine spaniolă şi vine cu o experienţă de peste 10 ani în diferite divizii ale General Electric din întreaga lume. Înainte de GE Money România, Javier Lopez a lucrat la sediul central al GE Money EMEA (Zona Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) din Londra, unde a ocupat poziţia de Senior Manager Financial Planning & Analysis. Anterior, Javier Lopez a deţinut funcţia de Opex & Productivity Manager în cadrul diviziei de credite ipotecare a GE Money din Marea Britanie. De asemenea, înainte de a se alătura echipei GE Money, Javier Lopez a ocupat funcţii manageriale în departamentul financiar din cadrul diviziei GE Plastics; a fost South Region Finance Manager din 2003 până în 2004 şi membru al Corporate Audit Staff, între 2000 şi 2002. Lopez deţine o diplomă în inginerie chimică la Institut Quimic Sarria şi are un MBA la Esade University College din Spania. El vorbeşte fluent engleză, franceză, germană şi italiană.
Barbaros Citmaci este în prezent Treasury Manager al GE Money în România, după ce a ocupat această funcţie timp de mai bine de 8 ani în cadrul companiei Volkswagen Dogus Finance, grup ce oferă servicii financiare în Turcia. Anterior, Barbaros a deţinut timp de doi ani funcţia de Treasurer la Deutsche Bank din Istanbul. La numai 33 de ani, Barbaros are o experienţă solidă în domeniul financiar şi studii aprofundate – un MBA în Capital Markets & Bourse la Universitatea Marmara din Turcia. În prezent este doctorand şi în acelaşi timp susţine periodic prelegeri ca profesor asociat la universităţile Kadir Has şi Marmara, pe teme precum Central Bank Balance Sheet, Emerging Markets & Treasury Strategies. De asemenea, Barbaros Citmaci s-a implicat într-o serie de proiecte de cercetare, este editor colaborator la mai multe ziare şi reviste economice din Turcia şi este membru al Reuters Poll of Macro Economic Forecasts.
GE Money a intrat pe piaţa din România în 2006 prin achiziţionarea celor trei companii specializate în servicii financiare non-bancare: Leasemart Holding BV (deţinătoare a companiei Motoractive Leasing), Ralfi SA (companie care oferă credite de consum) şi Domenia Credit SA (companie specializată în credite ipotecare şi imobiliare). De la achiziţie, cele trei companii au trecut printr-un proces de integrare şi din iunie 2008 comunică sub brandul GE Money, cele trei entităţi legale păstrându-se. În România, GE Money oferă o gamă largă de produse, printre care se numără leasing auto şi de echipamente, credite ipotecare şi imobilare, împrumuturi de nevoi personale, carduri de cumpărături, împrumuturi de consolidare a datoriilor, împrumuturi pentru nevoi personale cu garanţii imobiliare.
Cele trei business-uri sunt deţinute în parteneriat de către General Electric Capital Corporation (GECC), companie a General Electric şi Dogus Holding A.S.
{mosloadposition user10}