Agenţia de publicitate GAV| Scholz&Friends a dezvoltat, alături de Fundaţia Pro Art Hermannstadt, campania de promovare a ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Jazz de la Sibiu, Capitala Culturală Europeană din 2007. Conceptul creativ este „Muzică de la a la zz” şi s-a născut din capacitatea jazzului de a supravieţui de-a lungul timpului şi de a se adapta cu uşurinţă diferitelor stiluri ce au marcat anumite perioade. Printurile urmează două direcţii stilistice, pe de o parte colajul simbolului „zz” cu nume celebre ale muzicii şi pe de altă parte utilizarea unor elemente de identitate specifice anumitor artişti.
„A fost o adevărată plăcere să lucrăm la promovarea festivalului, iar munca ne-a fost uşurată de faptul că eram deja familiarizaţi cu spiritul cosmopolit al oraşului de când am realizat campania pentru programul Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”, a declarat Marius Roşu, director de creaţie GAV.
Domnul H. J. Konstantin Schmidt, Fondator/Director Festival declara: “Este prima dată în 37 de ani când Sibiu Jazz Festival colaborează susţinut cu specialişti în marketing cultural. Am întâlnit la membrii echipei GAV, indiferent de vârstă, poziţie în firmă şi nivel de cultură muzicală, o maximă deschidere pentru colaborare şi o spontaneitate creativă necondiţionată. Sibiu Jazz Festival a câştigat un partener şi un prieten de nădejde în munca sa culturală pe terenul atât de accidentat al non-valorii şi non-culturii ce domneşte în viaţa publică a României. Ne onorează acest parteneriat şi ne obligă la noi performanţe manageriale şi culturale în promovarea proiectelor noastre de viitor.“
Echipa care a stat în spatele dezvoltării conceptului este formată din: Marius Roşu (creative director), Solene Cesbron (art director), Cătălin Spoială (copywriter) şi Lorena Stoica (account manager). Din partea Fundaţiei Pro Art Hermannstadt au colaborat H. J. Konstantin Schmidt (Fondator şi Director Festival), Simona Maxim (director executiv) şi Rareş Budac.
{mosloadposition user10}