Cea de a IX-a ediţie a Caravanei Gaudeamus, organizată de Radio România pe Litoral, se apropie de final. Evenimentul, care s-a derulat sub semnul a două aniversări – 100 de ediții ale Târgului Gaudeamus și 50 de ani de la inaugurarea Radio Vacanța – a constituit o premieră și în ceea ce privește conceptul de organizare: timp de cinci zile, între 12 și 16 august, cartea din Pavilionul Gaudeamus și muzica, prezentă în Piațeta Perla din Mamaia prin intermediul a patru spectacole oferite de Radio România, s-au îmbinat într-un mod armonios, spre deliciul turiștilor prezenți în această perioadă pe Litoral și al constănțenilor.
Peste 10.000 de vizitatori care au trecut pragul târgului, la fel de mulți participanți la concertele susținute de Orchestrele Radio România și aproape 50 de evenimente editoriale găzduite, sunt dovada că, acolo unde ajunge Gaudeamus, cartea nu ia niciodată vacanță.
Târgul GAUDEAMUS Litoral 2017 a fost organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media și Radio Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.
Preşedintele de onoare al acestei ediţii a fost domnul Decebal Făgădău, primarul orașului Constanța.
Premiile Târgului GAUDEAMUS Litoral 2017, decernate în cadrul festivităţii care a avut loc miercuri, 16 august, la ora 18.00, sunt următoarele:
Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor prin Votul Publicului:
· Trofeul GAUDEAMUS: locul 1 – Editura Nemira, locul 2 – Editura Trei şi locul 3 – Grupul Editorial ART
· Premiul pentru „Cea mai râvnită carte a târgului” a fost acordat Editurii Arthur (Grupul Editorial ART), cel care a publicat seria „Harry Potter” de J.K. Rowling, cea mai votată de către vizitatori.
· Trofeul Presei a revenit cotidianului „Cuget Liber” – secţiunea publicaţii și postului Pro TV – secțiunea TV.
Premiul Miss Lectura a fost câştigat de domnişoara Raluca Brian, studentă la Secția Comunicare și Relații Publice a Facultății de Litere din cadrul Universităţii București. Premiul constă într-un pachet de produse cosmetice oferite de ARENA Communications.
Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului, vizitatorii au avut ocazia să participe la Tombola GAUDEAMUS, organizată pe baza buletinelor pentru Votul Publicului. Câştigătorii celor două mari premii puse în joc au fost doamna Flavia Nicoleta Pelmuș – un premiu constând în suma de 500 de lei, oferit de Asociația Lions Blakanica – și domnișoara Geanina Truțiu – un zbor de 30 de minute desupra litoralului românesc de pe Aeroportul Tuzla, oferit de Regional Air Services. La Tombola Gaudeamus au mai fost oferite și patru patru pachete surpriză (oferite de ARENA Communications) și trei invitații pentru zona VIP, la show-ul aviatic Aeromania, care va avea loc pe data de 19 august, pe aeroportul Tuzla (oferite de Regional Air Services).
Proiecte Radio România la Târgul GAUDEAMUS Litoral – GAUDEAMUS 100
· Concursul “Gaudeamus în 100 de cuvinte” derulat pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus
Menit să îi provoace pe toți cei care îndrăgesc Târgul Gaudeamus la un schimb de replici, amintiri și idei, concursul se desfășoară până la data de 31 august, pe baza mesajelor cu conținut 100% personal, postate de către vizitatori pe pagina târgului. Premiul constă în vouchere în valoare totală de 1.000 de lei, care pot fi utilizate pentru achiziția de cărți de la Târgul Internațional Gaudeamus. Câștigător al acestui premiu va fi desemnat mesajul care va obține cel mai mare număr de aprecieri, indiferent de formula de prezentare aleasă. Editurile care susțin acest proiect sunt: Editura Trei, Grupul Editorial Art, Grupul Editorial Corint, Editura Herald, Editura Nemira, Editura Polirom, Editura RAO, Editura Humanitas și Editura Niculescu. 2
· Concursul foto Gaudeamus 100
Cel de-al doilea concurs găzduit pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus, în intervalul 12 – 31 august, se adresează pasionaților de fotografie, care sunt invitați să posteze pe pagina târgului una, două sau chiar trei fotografii din arhiva proprie, realizate la Gaudeamus. Cea mai apreciată imagine (conform numărului de like-uri obținute) îi va aduce fotografului un premiu care constă într-un voucher pentru o fotocarte CEWE XXL Panoramică, de 154 de pagini, în valoare de 862 de lei. Cele mai apreciate 10 fotografii vor fi incluse, cu acordul autorilor, în expoziția foto GAUDEAMUS 100, care va fi amenajată la Târgul Internațional Gaudeamus.
· Gaudeamus 100 la matinalul Radio România Cultural
Începând cu prima zi a Târgului Gaudeamus Litoral, timp de 100 de zile, matinalului Radio România Cultural găzduiește concursul Gaudeamus 100. În fiecare zi, ascultătorii emisiunilor Espresso – matinal cultural și Răsfăț matinal (sâmbătă și duminică) își pot testa cunoștințele despre Gaudeamus, scriitori și cărți în vogă, cei mai rapizi fiind răsplătiți cu premii în cărți, oferite de editurile partenere ale RRC și cu invitații la Gaudeamus.
· 100 de cărți în top la Gaudeamus
100 de volume aflate în topul vânzărilor la cele mai recente ediții ale Târgului Gaudeamus, multe dintre ele votate de către vizitatori drept Cea mai râvnită carte a târgului, sunt prezentate fanilor paginii Facebook Radio România, în formula de o carte pe zi, până la debutul Târgului Internațional Gaudeamus, piatra de temelie a întregului proiect.Titlurile din această culegere au fost selectate la recomandarea și cu sprijinul participanților la numeroase ediții ale târgului Gaudeamus.
· Expoziția foto aniversară GAUDEAMUS 100, amenajată în incinta Târgului Gaudeamus Litoral, a reunit 100 de fotografii de la majoritatea celor 99 de ediții care au avut loc în întreaga țară de-a lungul timpului (Un memento fotografic care a prezentat o serie de momente emoționante sau amuzante, porterete de scriitori îndrăgiți sau „simpli‟ pasionați de carte).
· Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Circa 150 de volume au fost donate la GAUDEAMUS Litoral 2017, pentru acest proiect, având ca destinație biblioteca școlii din comuna Dobromir, județul Constanța, iar proiectul va continua până la finalul lunii august, la Radio Constanța.
· Poliţia GAUDEAMUS. Peste 50 de cititori de pe plajă, surprinși în flagrant, au fost din nou amendați, ca la fiecare ediţie estivală GAUDEAMUS. “Amenda”a constat în cărți oferite de editurile participante la târg.
Gaudeamus Litoral – un eveniment Radio România
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale Parteneri principali: BRD Groupe Société Générale și Dacia
Parteneri: Primăria Municipiului Constanța, ARENA Communications, Asociația Lions Balkanica, Regional Air Services, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Departamentul Centenar, Statul Major al Forțelor Navale Române – Muzica Militară a Forțelor Navale, RATC
Parteneri media: TV Alpha Media, Cațavencii, Constănțeanul, Forbes, Litoral TV, Neptun TV, Observator Cultural, Revista 22, Suplimentul de Cultură, Telegraf, www.educta.ro