Garrigues îşi va deschide propriul birou în Brazilia şi se va asocia cu Schmidt, Valois, Miranda, Ferreira & Agel – Advogados.
Întâlnirea partenerilor Garrigues, cea mai mare firmă de avocatură din Europa Continentală, a decis ca Garrigues va solicita Asociaţiei Baroului din Brazilia (Ordem dos Advogados do Brasil – OAB) autorizaţia de a opera ca firmă de avocatură străină în Brazilia.
Întâlnirea Partenerilor a aprobat, de asemenea, asocierea cu prestigioasa firmă braziliană Schmidt, Valois, Miranda, Ferreira & Agel – Advogados (SVMFA).
Ambele decizii fac parte din planul strategic al Garrigues de extindere şi consolidare a prezenţei sale în America Latină, un plan care a debutat în 2004, o dată cu crearea Affinitas Alliance, prin intermediul căreia operează în Argentina, Chile, Columbia, Mexic şi Peru. Acest pariu strategic pe Brazilia are la bază excelentele prognoze de dezvoltare a ţării, care reprezintă deja una dintre economiile majore ale lumii.
Fernando Vives şi Ricardo Gómez, parteneri asociaţi ai Garrigues, au afirmat că “această asociere garantează furnizarea unor servicii de cea mai înaltă calitate tehnică în Brazilia. Partea cea mai dificilă a fost găsirea unei firme în Brazilia care să împărtăşească idealurile, priorităţile şi viziunea Garrigues cu privire la piaţa juridică, care constau în angajamentul profesioniştilor noştri şi oferirea de servicii de cea mai aleasă calitate clienţilor noştri. Acum suntem siguri că am reuşit acest lucru cu ajutorul SVMFA.” La rândul lor, partenerii asociaţi ai SVMFA asigură că “asocierea cu Garrigues va deschide cu certitudine o fereastră către oportunităţi, în special în reprezentarea companiilor iberice care operează pe piaţa braziliană”.
Odată cu prezenţa sa aici şi finalizarea asocierii sale cu SVMFA, Garrigues va putea furniza servicii integrale de consultanţă juridică clienţilor Garrigues care operează în Brazilia. Această asociere va oferi, de asemenea, clienţilor SVMFA acces la vasta reţea iberică şi internaţională a Garrigues.
SVMFA este firma de avocatură lider în Brazilia în domenii ca energie, resurse naturale, infrastructură, M&A şi finanţare de proiect. Are peste 30 de avocaţi, dintre care 5 sunt parteneri fondatori, cu o vastă experienţă în reprezentarea clienţilor locali şi internaţionali în Brazilia şi alte ţări din America Latină. SVMFA şi partenerii săi sunt bine cotaţi de mai multe publicaţii internaţionale reputate, precum (i) the Chambers and Partners ediţia latino-americă din 2010 Oil & Gas”, Mining”, Power”, “Corporate / M&A” şi “Projects”;(ii) ediţia din 2010 a Euromoney of the Expert Guides “The Best of the The Best” in “Energy and Natural Resources”; (iii) 2009 Who´s Who Legal in “Energy”; (iv) Latin Lawyer 250, ediţia 2010 şi alte publicaţii prestigioase.
{mosloadposition user10}