Garanti Bank, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, a acordat un împrumut de 14 milioane de lei companiei Softronic, singurul producător de trenuri electrice multiple și locomotive electrice din sud-estul Europei, pentru producția Hyperion 3 – cel mai modern mijloc de transport feroviar din România. Noul tren va fi lansat în a doua jumătate a anului 2018.
Hyperion este primul tren electric de multiple unități din România și este recomandat pentru transportul Regio, Interregio sau Intercity. Hyperion 3 va fi al treilea model Hyperion, primul fiind lansat în 2014, când Garanti Bank a acordat companiei Softronic un împrumut de 20 milioane de lei pentru producția acestuia.
“Suntem mândri să ne unim încă o dată forțele cu Softronic pentru fabricarea acestui tren de ultimă generaţie.
Garanti Bank este un susținător puternic al mediului de afaceri din România și al unor proiecte ambițioase și inovatoare, precum Hyperion 3, care contribuie la dezvoltarea durabilă a economiei locale. Suntem foarte activi pe segmentul corporate, care este o linie de afaceri importantă pentru noi, în principal datorită succesului nostru în stabilirea relațiilor de lungă durată cu clienții noștri. Vom menține aceeaşi abordare şi în continuare, reafirmându-ne angajamentul pe termen lung față de clienții noștri, atât în anul 2018, cât și în anii următori”, a declarat Cagri Memisoglu, Director General Adjunct al Garanti Bank.
Hyperion este alimentat de rețeaua de 25 kVca și are patru motoare asincrone de 430 kW. Când este frânat, Hyperion recuperează energia și oferă jumătate din consumul unui tren clasic cu locomotive și vagoane. Trenul poate atinge o viteză maximă de 160 km/h și include echipamente de cale ferată de ultimă oră, produse de companii precum ABB, Knorr Bremse, Lucchini, Voight, Ultimate etc., recunoscute în industrie pentru performanța și calitatea produselor. Noul tren Hyperion 3 va aduce câteva actualizări noi care vor îmbunătăți semnificativ experiența călătorilor și vor asigura cea mai mare siguranță.