Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gânduri de pe o planetă nervoasă

Matt Haig, Ganduri de pe o planeta nervoasa

Matt Haig
Editura Nemira

Societarea modernă este cea în care tehnologia influențează totul. Știrile și social media impun tipare de frumusețe, creează angoase întrucât se concentrează pe ceea ce este negativ.

Lucrurile se desfășoară mult mai rapid. Trăim în epoca vitezei. Există nenumărate plusuri ale societăţii noastre, dar există și câteva aspecte care pot genera anxiozitate și chiar duce la depresie.

Matt Haig, Ganduri de pe o planeta nervoasa

Lucruri care sunt mai rapide decât înainte

E-mailul.
Mașinile.
Atletismul olimpic.
Știrile.
Puterea de procesare.
Fotografiile.
Scenele din filme.
Tranzacțiile financiare.
Călătoriile.
Creșterea populației globale.
Defrișarea pădurii amazoniene.
Navigarea pe internet.
Progresul tehnologic.
Relațiile.
Evenimentele politice.
Gândurile noastre.

O catastrofă 24/7

Îngrijorarea reprezintă o lume mică și plăcută, caracterizată de iluzia că ai putea să fii cu ochii-n patru. Și totuși, grijile pentru viitor – pentru următoarele zece minute, pentru următorii zece ani – sunt principalul obstacol care mă împiedică să trăiesc și să apreciez prezentul. Sunt un catastrofist.” (pp. 30-31)

Matt Haig vorbește deschis despre lupta lui cu depresia și cu crizele de panică. Mulți cititori se vor regăsi citind Gânduri de pe o planetă nervoasă.

Autorul merge însă mai departe și oferă soluții ușor de pus în practică pentru diferite aspecte:

  • cum să nu-ți mai faci griji pentru îmbătrânire,
  • cum să gestionezi teama că nu ai timp și nici nu ai realizat multe,
  • cum să-ți păstrezi sănătatea psihică pe internet,
  • cum să fii fericit, șase metode să ții pasul cu știrile fără s-o iei razna,
  • cum să dormi pe o planetă agitată, cum să ai un smartphone și să rămâi o ființă umană funcțională,
  • cum să trăiești în secolul XXI fără să faci atac de panică,
  • cum să fii mai bun cu tine însuți,
  • zece feluri de a munci fără a te prăbuși,
  • idei simple pentru un nou început
  • ce îmi spun mie însumi când se complică lucrurile.

Subiectele aduse în discuție de Matt Haig sunt extrem de actuale și valabile pentru oameni din întreaga lume. Nu e așadar surprinzător succesul cărților lui, mai ales dacă adăugăm faptul că Haig scrie într-un mod prietenos, ușor de urmărit. Stilul concis și capitolele scurte fac ca informația să se rețină ușor și să poți oricând reveni asupra unui subcapitol care ți-a atras atenția.

Sigur, soluțiile propuse de el nu sunt complicate. Dar tentațiile vor face ca punerea lor în aplicare să fie mai dificilă. Însă deconectarea – nu permanentă – despre care vorbește el, printre altele, poate ajuta enorm.

“Odă rețelelor de socializare

Când furia iese pe internet,
La vânătoare,
E timpul să apeși „deconectare”
Și să te apuci de citit.” (p. 117)

Gânduri de pe o planetă nervoasă este o lectură plăcută și utilă tuturor celor care se simt suprasolicitați, care au crize de anxietate și atacuri de panică. Citiți și luați măsuri înainte ca lucrurile să se agraveze, ori, dacă nu aveți încă asemenea stări (felicitări!), citiți pentru a vedea ce e bine să faceți pentru a nu ajunge niciodată să aveți un atac de panică!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.