John Verdon
Paladin Black Pocket
Dave Gurney este un poliţist retras din activitate. S-a mutat în alt oraş, iar Madeleine, soţia sa, speră că îşi va schimba obiceiurile şi vor avea parte de un alt fel de viaţă comparat cu perioada în care era poliţist.
Dar Dave este în continuare pasionat de criminali – fusese un detectiv care prinsese mulţi criminali în serie. Acum, căutându-şi un hobby, a ajuns să… îi deseneze. Aşa că, spre disperarea soţiei, atenţia lui se îndreaptă tot spre criminali (în detrimentul unor întâlniri sociale, a unor sarcini casnice etc.).
Într-o zi, Dave primeşte un mesaj de la un fost coleg de facultate cum că trebuie să se întâlnească imediat. Mike, prietenul în cauză, vine acasă la Dave şi îi povesteşte despre un mesaj tulburător. Acesta îl îndemna să se gândească la un număr – Mike alege 658 – şi, imediat, să se îndrepte spre un loc unde găseste un plic cu o scrisoare cu acel număr şi instrucţiuni de a trimite o anumită sumă cuiva.
Dave este intrigat şi îi promite fostului coleg că se va gândi la această chestiune.
Apar şi mai multe mesaje. În versuri. Ciudate. Ameninţătoare.
Iar Dave nu poate împiedica moartea lui Mike. Dar poate ajuta la soluţionarea ei.
Din păcate este vorba despre un nou criminal în serie.
Câte persoane va ucide până când misterul va fi rezolvat?
„Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit?” Descrierea de pe coperta 4 este, pe cât de concisă, pe atât de potrivită pentru roman.
„Gândește-te la un număr” este un roman poliţist în care intriga este foarte bine dozată, iar personajele sunt atent create (puţin câte puţin aflăm despre trecutul lui Dave, despre frământările soţiei, despre problemele cu copiii etc.). Nici nu ai idee când zboară când citeşti acest roman – cert este că nu îl poţi lăsa din mână până nu afli cum se termină totul.