Cu ajutorul IAA Young Professionals, IAA House se transformă pentru o lună de zile într-o expoziţie de lucrări ale oamenilor pasionaţi de cele mai frumoase îndeletniciri ale vieţii: desen, pictură, sculptură… artă în general.
Începând de astăzi, 19 mai 2009 până pe 12 iunie 2009, cei care simt că au ceva de comunicat lumii şi vor să o facă altfel decât zi de zi la job, sunt aşteptaţi să îşi aducă creaţiile la IAA House (Calea Victoriei nr. 126, etaj 3).
Aşteptăm picturi, desene, sculpturi, machete, printuri, plastilina, origami etc, orice mijloc prin care să ne arăţi măiestria cu care îţi umpli timpul liber. Iar dacă simţi nevoia să pui în două fraze povestea fiecărei creaţii, noi o să fim extrem de bucuroşi să o afisăm în dreptul ei.
Astfel, cele mai grăitoare lucrări vor fi expuse atât la sediul IAA timp de o lună de zile, cât şi pe www.iaa.ro/yp/galeriaa.
Vernisajul va avea loc luni, pe 15 iunie 2009. Sculpturile şi celelalte obiecte care nu pot fi admirate stând cuminţele pe perete vor fi expuse doar în seara vernisajului, restul putând fi admirate online.
Vizionarea lucrărilor se va putea face de luni până vineri, între orele 9 – 18 (cu excepţia zilelor în care se anunţă alte evenimente ale IAA) sau, oricând, pe site.
GaleriaIAA este un proiect cultural iniţiat de IAA Young Professionals şi adresat tinerilor talentaţi şi creativi, care privesc arta ca pe cea mai importantă formă de comunicare. Prin acest proiect, dorim să celebrăm importanţa lucrurilor făcute din pură pasiune, fapt care, uneori, la job, este imposibil.
{mosloadposition user10}