În pragul aniversării a zece ani de activitate pe scena de artă, Mobius Gallery deschide Salon de Papier, primul spațiu din România dedicat exclusiv artei contemporane pe hârtie și colecționarilor aflați la început de drum, promovând o direcție colaborativă cu galerii atât din peisajul local, cât și din cel internațional, artiști independenți, colecționari și publicul larg.
Prima expoziție: „A TERRITORIAL HOPE AFFAIR”
Salon de Papier va fi inaugurat odată cu prima expoziție, „A TERRITORIAL HOPE AFFAIR,” care va fi deschisă publicului în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, între 4 și 6 octombrie, de la ora 19:00 la 23:00, la adresa Str. Constantin Cristescu 12, București. Expoziția prezintă lucrările a 12 artiști care, deși la prima vedere folosesc în principal alte medii, se întâlnesc într-o practică artistică comună, pe hârtie: Dan Beudean, Norbert Filep (în colaborare cu galeria Sector 1), Bogdan Gîrbovan, Hortensia Mi Kafchin, Claudia Larcher, Tara von Neudorf, Pandele Pandele, Nicolae Romanițan, Lea Rasovszky, Larisa Sitar (în colaborare cu galeria Suprainfinit), Roman Tolici, Ecaterina Vrana.
“Acum doi ani am început să observăm o anumită schimbare în dinamica scenei de artă. Pentru că galeria este un punct unde se intersectează artiști, operatori culturali, colecționari și public, pe parcurs am început să confirmăm din mai multe perspective ce încă nu era clar articulat. Timp de aproape 20 de ani, am alergat fără pauză încercând să acoperim goluri istorice imense și să ne aliniem la practicile internaționale, dar în această fugă am neglijat practici artistice importante, cum ar fi complexitatea reală a ceea ce numim ‘lucrări pe hârtie’, colaborările între galerii și faptul că acum toți avem nevoie de un pas mai lent, dar esențial, pentru a stabili conexiuni reale cu cei din jur. Aceste lucruri au nevoie de o recuperare istorică și un spațiu propriu. Salon de Papier este un loc pentru revitalizarea unor practici culturale relevante, pentru colaborarea în locul competiției și pentru un context adaptat schimbărilor sociale actuale”. (Ștefania Dobrescu, co-owner Mobius Gallery)
Agenda expozițională
Programul expozițional al Salonului se va axa pe prezentarea varietății lucrărilor de artă create pe suport de hârtie: desen, fotografie, artă grafică, colaj, ilustrație, ediții limitate, acuarele etc., iar expozițiile formulate vor aduce în atenția publicului subiecte relevante și momente semnificative din peisajul social contemporan.
Integrarea Cenaclului AIEVEA și Componenta Privată
În continuarea programelor de educație culturală susținute de Mobius, Salon de Papier integrează platforma AIEVEA, primul cenaclu din România dedicat artei vizuale, care s-a dezvoltat în contextul lipsei unor cadre generale care să nască dialog cu publicul larg și inspirat de istoricul bogat al cenaclului literar. În plus, Salonul de Papier va include o componentă privată, dedicată organizării de evenimente cu public restrâns. Aceste întâlniri vor oferi o platformă unică pentru construirea și consolidarea relațiilor între membrii comunității artistice, într-un mediu relaxat, unde dialogul deschis și schimbul de idei sunt promovate ca valori fundamentale, susținute în mod coerent.
https://www.mobius-gallery.com/
https://www.instagram.com/salon.de.papier.by.mobius/
https://www.facebook.com/profile.php?id=61565113720754