- În prezența Excelenței Sale, Președintele României, domnul Klaus Iohannis și a domnului prim-ministru interimar, Ludovic Orban, pe 04 martie 2020, la Ateneul Român, începând cu ora 19:00, doamnele din lumea afacerilor vor fi premiate în cadrul Galei “Women in Economy” 2020
- Vor fi premiate antreprenoare de top, doamnele care conduc cele mai mari companii din România.
- Se vor prezenta rezultatele studiului KeysFinn privind Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocări. Era 4.0.
- Psihologul Simona Nicolaescu, fondator Dynamic HR, va prezenta rezultatul sondajului realizat la cererea CONAF referitor la Rata Natalității din România.
Meritele doamnelor care au schimbat lumea afacerilor din România trebuie recunoscute. Cu o educație academică solidă, acestea au reuşit să-și dovedească valoarea într-un mediu extrem de complicat. Indispensabile în organizații, fac parte din board-uri și chiar conduc destinele celor mai mai mari companii prezente în România. Mai mult, cu muncă și perseverență, cele care au ales drumul antreprenoriatului au reușit să găsească veritabile rețete de succes.
Cristina Chiriac, președinte CONAF:
“Organizația noastră este una tânără, care a coagulat puterea femeilor de afaceri din toate domeniile economice și nu s-a ferit să ridice problemele mediului de afaceri și să ofere soluții. Începând de anul trecut, celebrăm eforturile femeilor de succes prin Gala CONAF.
Femeile de afaceri au demonstrat că pot face performanță, la nivel de top managemement, în orice domeniu economic – de la IT, servicii, industrie grea, industrie ușoară, resurse subterane, comunicații, art and design. Gala CONAF 2020 susține astfel egalitatea de șanse și egalitatea de gen, marcând anul acesta o premieră – trofeele vor fi oferite doamnelor exclusiv de către domni.
Evenimentul va avea o amploare deosebită, se va ține în prezența a peste 800 de invitați, antreprenorii de top vor dărui sau vor primi premii, iar prezența Excelenței Sale, președintele Klaus Werner Iohannis și a premierului interimar Ludovic Orban, ne onorează și le muțumesc.”
Gala „Women in Economy” 2020 va aduce în premieră în atenția autorităților și a celor mai importanți reprezentanți ai mediului de afaceri din România prezenți la Ateneul Român, rezultatele studiului KeysFinn privind Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocări. Era 4.0.
În aceeaşi notă vor fi prezentate și concluziile sondajului „Rata natalităţii în România” realizat de Dynamik HR la cererea CONAF. Evenimentul se va bucura de prezența a peste 800 de invitați, oameni de afaceri din România și din străinătate, parteneri și reprezentanți ai instituțiilor care susțin implicarea și dezvoltarea inițiativelor feminine în afaceri, în societate sau în cultură.
Gala ,,Women in Economy” este la a doua ediție, continuă seria inițiativelor organizate de CONAF, prin care celebrăm performanța fără a ocoli problemele și temele sensibile din economia românească, dar la care venim și cu soluții.
De exemplu Pactul pentru Muncă și Pactul pentru Educație Antreprenorială prin care vor fi introduse opțional orele de antreprenoriat în școli, începând cu ciclul gimnazial. Acesta reprezintă un prim succes în demersul organizației de a eficientiza sectoare importante ale economiei românești.
La prima ediție a Galei “Women in Economy” care a avut loc pe 07 martie 2019 la Opera Națională București, doamnele, Christina VERCHERE – CEO OMV, Corina POPESCU – Director General Electrica, Liudmila CLIMOC – CEO Orange, Raluca CRIȘAN – Director General Divizia Imobiliară Immochian, Anca VLAD – Președinte Fildas-Catena, Măriuca TALPEȘ – Bit Defender, Mihaela MARCU – fondator Medlife, Adriana CRISTEA – Director General ARC Parc Industrial Dej, Camelia ȘUCU – fondator Class Living, Lucia MORARIU – Director General Eximtur, Daniela KASPER – Kasper Imobiliare, Nora SEROUSSI – Seroussi, Osnat PELED – Președinte BWFR, au fost premiate pentru Excelența în Antreprenoriatul Feminin.
CONAF este singura entitate confederativă din România ce are ca obiectiv principal susținerea și promovarea antreprenoriatului feminin, implicându-se activ în diferite proiecte economice, sociale și culturale. Încă de la începutul acestor demersuri, sprijinite permanent de către Administrația Prezidențială, confederația a militat pentru o economie puternică și competitivă pe plan internațional, fiind semnate o serie de parteneriate cu alte organizații la nivel european.
Gala „Women in Economy” 2020 este un eveniment organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor (FPFA) și Patronatul Femeilor Antreprenor (PFA) în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naționale.
Acest eveniment va fi realizat cu sprijinul companiilor partenere care au aceleași valori ca și noi: viziune, competitivitate, implicare socială activă și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale.
CONAF – www.conaf.ro reuneşte interesele femeilor antreprenor, promovează și susține antreprenoriatul românesc, deschizând orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. Confederația a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială adaptată la noile trenduri în materie de business. Astăzi, 28,9% din antreprenorii români sunt femei, iar vocea femeilor antreprenor trebuie să se facă auzită. CONAF s-a născut prin asocierea a 2 Federații patronale, 6 Patronate și 5 Asociații naționale.