Radio România Cultural transmite în direct, duminică 15 ianuarie, de la ora 17.00, din Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, Gala Tinerilor Scriitori. Cartea de poezie a anului 2011.
Gala marchează sărbătorirea celei de-a doua ediţii a Zilei Culturii Naţionale, conform unei Legi promulgate la 6 decembrie 2010 de Preşedintele României Traian Băsescu.
Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment-concurs dedicat tinerilor creatori de literatură română, între 18-35 de ani, din spaţiul geografic şi cultural românesc. Un proiect menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial şi ai celui literar talentul exprimat la „prima verba” ori valoarea unor apariţii editoriale. Un eveniment care să pună în comunicare creatoare pe tinerii scriitori cu valorile canonice ale poeziei române contemporane care merită să fie distinse cu Premiul Cartea de poezie a anului 2011.
Gala Tinerilor Scriitori e un proiect prin care i se oferă publicului din România câteva dintre cele mai importante opere ale literaturii scrise în română de către cei mai tineri scriitori. Publicul are, astfel, perspectiva unor scrieri literare aflate la începuturile lor, dominate de experiment şi de exersarea unor formule inovative de stil, gândire şi limbaj literar. În acelaşi timp, publicului i se aduc substanţiale dovezi culturale şi spirituale în confruntarea cu un viitor amprentat tot mai mult de consumism, tabloidizare şi noile tehnologii ale comunicării şi informaţiei. Gala Tinerilor Scriitori încurajează expresia literară autentică şi organică în limba română.
Juriul,compus din trei critici literari: acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu a hotarât câştigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2011:
Ioan Es. Pop, pentru volumul „unelte de dormit”, cu 10 desene de Dumitru Gorzo, Editura Cartea Românească
De asemenea, Juriul a anunţat nominalizările pentru cele trei secţiuni precizate în regulamentul Galei (listate în ordinea alfabetică a autorilor):
Tânărul Poet al anului 2011:
Ionuţ Chiva, pentru volumul „Instituţia moartă a poştei”, Casa de Pariuri Literare.
Medeea Iancu, pentru volumul „Divina tragedie”, Editura Brumar.
Ştefan Manasia, pentru volumul „Motocicleta de lemn”, Editura Charmides.
Tânărul Prozator al anului 2011:
Bogdan Coşa, pentru volumul „Poker”, Editura Cartea Românească.
Augustin Cupşa, pentru volumul „Profesorul Bumb şi macii suedezi”, Editura Cartea Românească.
Paul Mihalache, pentru volumul „Târg de arlechini”, Editura Tracus Arte.
Tânărul Critic literar al anului 2011:
Bianca Burţa-Cernat, pentru volumul „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică”, Editura Cartea Românească.
Adina Diniţoiu, pentru volumul „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii”, Editura Tracus Arte.
Doris Mironescu, pentru volumul „Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei”, Editura Timpul.
Gala Tinerilor Scriitori se va desfăşura în cadrul unui eveniment multiart, unde vor fi prezenţi Mike Godoroja & Blues Spirit şi Marius Mihalache.
Organizatorii Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2011 sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” şi Asociaţia EURO CULTURART.
Juriul Galei: acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu.
Invitaţii speciali ai Galei: Mike GODOROJA & Blue Spirit şi Marius MIHALACHE. Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU.
Coproducători: Radio România Cultural şi TVR Cultural.
Parteneri media: Şapte Seri, Cultura, AgenţiadeCarte.ro.
Intrarea la eveniment se face numai cu invitaţie.