28 august, ora 20.30, Piața Unirii din Cluj-Napoca
Sub sloganul Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!, Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită pe 28 august de la ora 20.30 în Piața Unirii din Cluj Napoca să participați în contextul proiectului Opera Aperta la Gala Ruxandra Donose 30. Evenimentul, o încununare a 30 de ani de activitate artistică pentru îndrăgita mezzo-soprană, se va desfășura sub conducerea maestrului David Crescenzi, deschizând seria evenimentelor desfășurate în Piața Unirii.
Avem șansa de a fi contemporani cu mezzo-soprana Ruxandra Donose, o artistă aflată la apogeul unei strălucitoare cariere internaționale, într-un moment de grație artistică în care ne poate dărui interpretări unice, de referință, ale unui minunat repertoriu universal şi românesc, cu surprinzătoare extensii stilistice.
Avem șansa întâlnirii cu o artistă care are dorința de a ne dărui astăzi, în plină putere a expresiei artistice, preaplinul unei experiențe de 30 de ani de prezențe continue pe cele mai mari scene ale teatrelor lirice din toată lumea. Avem șansa de a sărbători, prin persoana mezzo-sopranei Ruxandra Donose, o valoare națională pe scenele din România, pentru împlinirea a 30 de ani de carieră internaţională.
Numărându-se printre cei mai de seamă cântăreți ai generației sale, Ruxandra Donose a cucerit atât critica de specialitate, cât și publicul larg al principalelor teatre de operă și săli de concert din întreaga lume. În special asociată cu repertoriul liric mozartian și francez, a trecut în ultimii ani la repertoriul dramatic german, bucurându-se de succese uriașe în roluri precum Kundry în Parsifal, cu Sir Simon Rattle și Filarmonica din Berlin, Sieglinde cu Vladmir Jurowski și Orchestra Filarmonicii din Londra, Elektra în Oreste într-o producție semnată de Manfred Trojan la Opernhaus Zurich și Fricka la Grand Theatre de Geneve. În formulă de concert interpretează La Damnation de Faust cu Shanghai Symphony și Charles Dutoit; Ramise Arminio la Festivalul Enescu din București, Alcina in Orlando Furioso la Ceaikovski Hall din Moscova și un debut emoționant în rolul lui Judith în Bartok’s Bluebeard’s Castle cu Bamberg Symphoniker și Adam Fischer.
Artist solicitat în numeroase concerte, Ruxandra Donose a colaborat cu orchestre de top din întreaga lume. A cântat alături de Filarmonica din Viena, Filarmonica din Berlin, Filarmonica din München, Orchestra din Paris, Filarmonica din Londra, Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Cleveland, Orcestra Simfonică din Chicago, Orchestra Simfonică din San Francisco și multe altele. De asemenea, a colaborat cu dirijori precum Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, Validmir Jurowski, Charles Dutoit, Georges Pretre, Antonio Pappano, Fabio Luisi, Yannick Néguet- Séguin sau Pierre Boulez.
Apreciată pentru complexitatea personalității sale artistice, pentru întinderea ei vocală și pentru eleganta prezență scenică, este, de asemenea, o actriță talentată care a evoluat pe scene de operă din întreaga lume, precum Opera de Stat din Viena, Opera Regală Covent Garden din Londra, Opera Bastille din, Metropolitan Opera din New York, Opera din San Francisco, Opera de Stat din Bavaria, Deutsche Oper Berlin, Opera din Los Angeles, Festivalul Glyndebourne, Opera din Zürich, Grand Theatre de Geneve și multe altele.
Cele mai recente înregistrări ale sale includ Arminio pentru Decca, Tamerlano pentru Naïve și redescoperita operă a lui Caldara La Concordia dei Pianeti pentru Deutsche Grammophon, precum și primul său album solo Romance. Discografia suplimentară include Ständchen de Schubert (Philips), Stabat Mater de Dvorak cu Giuseppe Sinopoli (Deutsche Grammophon), Das Lied von der Erde de Mahler cu Michael Halasz (Naxos), Missa în B minor de Bach cu Sergiu Celibidache, Simfonia a 9-a de Beethoven cu Béla Drahos (Naxos) , Cherubino în Nunta lui Figaro cu Bertrand de Billy (Arte Nova), La Cenerentola cu Vladimir Jurowski (DVD, Opus Arte), Oedipe (Naxos), Melodii de Nicolae Bretan (Nimbus), Il Farnace de Vivaldi (EMI / Virgin) și multe altele.
Următoarele spectacole în aer liber din Piaţa Unirii vor fi Nabucco de Giuseppe Verdi, prezentat duminică, 29 august, ora 20:30, sub bagheta dirijorului Adrian Morar, alături de soliștii invitați Ionuț Pascu, Szabo Balint și Nadia Cerchez, regia fiind semnată de Ina Hudea, și Zorba de Mikis Theodorakis și Lorca Massine, prezentat marți, 31 august, ora 20:30.
Între 6 august şi 5 septembrie clujenii au fost invitați să revadă cele mai îndrăgite spectacole ale teatrului liric clujean, prezentate de soliștii, orchestra și baletul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, alături de invitați speciali din țară și străinătate. Toate acestea au fost fi reunite sub genericul Opera Aperta, un proiect de tradiție, unic în țară, care s-a bucurat de cinci ediții anterioare de succes fără precedent, dedicate întregii comunități clujene, grație accesului său liber și spectacolelor de talie europeană prezentate. Așteptată de publicul larg an de an, și în special după dificilul interval pandemic care a restricționat evenimentele culturale, ediția anului 2021 a reprezentat o revenire memorabilă a proiectului Opera Aperta în mijlocul comunității locale, reconferind spectatorilor încântarea muzicii și a dansului. Mai mult decât atât, evenimentul vine în contextul unei pauze de peste un an în care Opera nu a mai organizat spectacole de operă complete, ci doar variante de concert.
Ultimul spectacol din Opera Aperta, Rigoletto de Giuseppe Verdi, va fi prezentat vineri, 3 septembrie, ora 19:00, din nou în Sala Mare a Operei.
Informații despre accesul publicului în Piața Unirii pe www.operacluj.ro.
Organizatori: Opera Națională Română din Cluj Napoca
Un proiect susținut de Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul local Cluj Napoca
Sponsor principal al evenimentului: De Longhi
Eveniment realizat cu sprijinul: JTI, The Culture Club, Pro Contemporania.
! Siguranța publicului, a artiștilor și întregului personal al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca este prioritară, astfel că fiecare eveniment va respecta cu atenție toate normele și recomandările prevăzute de lege cu privire la situația pandemică.