ECOTIC, Hotnews.ro şi RECOLAMP, împreună cu Ateliere fără Frontiere, au premiat aseară în cadrul Galei Premiilor pentru un Mediu Curat proiectele de mediu si de CSR derulate in acest an.
Evenimentul organizat sub Ministerului Mediului și Pădurilor și a Gărzii Naționale de Mediu şi-a propus ca în fiecare an să popularizeze programele de responsabilizare socială ale companiilor sau instituţiilor publice, precum şi bunele practici la nivelul comunitatilor locale în domeniul protecţiei mediului. Juriul format din reprezentanţi au autoritatilor de mediu şi din reprezentanţi ai organizatorilor au analizat proiectele inscrise in concurs şi a desemnat câştigătorii.
Gala Premiilor pentru un mediu curat 2012, desfăşurata joi 13 decembrie la Hotel Novotel, a găzduit peste 120 de invitaţi, atât autoritaţi centrale si locale, cat si reprezentanţi ai companiilor partenere si mass media. Sponsorii evenimentului au fost companiile Greentronics, Vlamir si Vinarte.
“Competiţia «Gala Premiilor pentru un Mediu Curat» a devenit în ultimii ani o platformă importantă de popularizare a proiectelor de mediu şi de CSR, a bunelor practici în domeniul protecţiei mediului şi al eficientizării folosirii resurselor în România”. Credem că evidenţierea acestor initiaţive va contribui la multiplicarea acestui tip de acţiuni şi va conduce la formarea unei atitudini noi, pro-active în rândul cetăţenilor României”, a declarat Valentin Negoiță, Președintele ECOTIC.
Cea de-a patra ediţie a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat a reunit în acest an 34 de proiecte de responsabilitate socială în domeniul protecţiei mediului.
Competiţia a avut cinci câştigători:
Premiul cel Mare a fost câştigat de Rompetrol pentru iniţiative de protecţia mediului desfășurate în proiectul "Impreuna pentru fiecare”
Premiul de Excelenta s-a acordat companiei Vodafone pentru inițiative de protecția mediului desfășurate în proiectul "Factura electronica”
Premiul Eco a fost acordat Colegiului Economic ,,D.P. Marțian” din Alba Iulia pentru inițiative de protecția mediului desfășurate în proiectul "PRONATURA 2012"
Premii speciale au fost castigate de Școlii Gimnaziale Speciale pentru deficienți de auz ,,Sfânta Maria" pentru inițiative de protecția mediului desfășurate în proiectul "Spațiul verde-Garanția vieții" si SIEMENS ROMANIA pentru inițiative de protecția mediului desfășurate în proiectul "VICTORIA 20.20"
“Gala Premiilor pentru un Mediu Curat” şi-a propus o schimbare vizibilă în ceea ce priveşte responsabilitatea fata de mediu atât a românilor cât şi a autorităţilor locale. De la an la an se văd schimbările, facem progrese şi suntem mândri că foarte multe companii şi instituţii încep să se implice şi să realizeze cât de important este să protejăm mediul înconjurător. Aceste competiţii au rolul de a ne arăta că ne pasă de mediu şi că suntem activi în acest sens. Felicitări tututor participanţilor. ”, a declarat Béla Kovács Director General al Asociaţiei Recolamp.
Organizatorii multumesc tuturor persoanelor si organizatiilor care au contribuit la succesul editiei din acest an a Galei Premiilor pentru un mediu curat.