Proiect desfăşurat sub egida Ministerului Mediului
Asociaţia ECOTIC şi HotNews.ro, cu sprijinul Ministerului Mediului – Departamentul Mediu au încheiat campania “Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat”, care s-a desfăşurat în perioada 1 sept. – 15 nov. 2009. Decernarea premiilor a avut loc miercuri 18 noiembrie, la Hotel Intercontinental.
Miercuri 18 noiembrie, a avut loc Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat. Gala a încheiat campania de promovare a proiectelor dedicate protecţiei mediului şi economisirii resurselor susţinută de Asociaţia ECOTIC şi HotNews.ro în perioada 1 septembrie – 15 noiembrie 2009. Prin această campanie, organizatorii şi-au propus să popularizeze programele de responsabilizare socială ale companiilor sau instituţiilor publice, precum şi bunele practici la nivelul comunităţilor locale, în domeniul protecţiei mediului. Astfel, companiile, instituţiile publice, organizaţiile non-guvernamentale, instituţiile de învăţământ şi, nu în ultimul rând, publicul larg, au fost invitaţi să posteze descrieri şi fotografii/video ale proiectelor de mediu pe care le recomandă fie în calitate de organizatori ai acestora, fie ca membri ai comunităţilor locale.
În concurs au fost înscrise 31 de proiecte. Au fost acordate 31 de diplome şi 4 premii. Proiectele desemnate câştigătoare în urma jurizării au fost premiate cu trofee, persoanele care au înscris în competiţie proiectele primind premii constând în echipamente electrice şi electronice în valoare totală de 4.000 de EURO.
Marele Premiu, în valoare de 1500 euro, a fost acordat Grupului Şcolar Agricol "Cezar Nicolau" din Brăneşti care a dezvoltat programul Natura Vie.
Premiul II, în valoare de 1000 euro, a fost acordat Romtelecom SA care a dezvoltat programul Adoptă un râu.
Premiul III, în valoare de 500 euro, a fost acordat Realitatea Media SA care a dezvoltat programul România prinde rădăcini.
Premiul Publicului, în valoare de 1000 euro, a fost acordat Colegiului Naţional “Octavian Goga” din Miercurea Ciuc care a dezvoltat programul STOP POLUĂRII.
„Gala Premiilor Pentru Un Mediu Curat a fost concepută de organizatori ca o campanie naţională de conştientizare şi educaţie ecologică, prin evidenţierea proiectelor de protecţie a mediului, de economisire a resurselor, de ecologizare a zonelor poluate, de colectare selectivă a deşeurilor şi, totodată, ca o alternativă la activităţile cu impact negativ asupra echilibrului ecologic, larg mediatizate în mass-media.
ECOTIC şi Hotnews.ro, ca organizatori ai acestei campanii, derulate sub egida Ministerului Mediului, au urmărit să popularizeze programele de responsabilizare socială ale companiilor, instituţiilor publice, organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi iniţiativele intreprinse la nivelul autorităţilor locale (primării, şcoli şi colegii)” a declarat Valentin Negoiţă, Preşedinte ECOTIC.
„Gala Premiilor pentru un Mediu Curat este o premieră, o punere în lumină, prin mijloace moderne de comunicare, a iniţiativelor pentru mediu. Credem că fiecare participant la această campanie este un premiant prin ceea ce face. Credem că succesul Galei se află în primul rând în posibilitatea de a vedea virtual proiecte din diverse zone ale ţării, despre care, altfel, nu am avea cunoştinţă.”, a declarat Ana-Maria David, coordonator de proiecte speciale la HotNews.ro.
Criteriile de jurizare au fost:
· Gradul de responsabilizare şi implicare a comunităţii – oglindită în numărul de participanţi, alte instituţii sau companii atrase în proiect
· Originalitatea proiectului
· Relevanţa proiectului pentru comunitate
· Vizibilitatea în randul targetului vizat/acoperirea media obţinută
· Eficienţa campaniei raportată la efortul investit
Componenţa juriului:
Teodor Ognean, Director Departamentul Gestiunea Deseurilor, Ministerul Mediului
Sorin Oprescu, Primarul General al Capitalei
Varujan Pambuccian, Membru în Comisia de IT&C din Camera Deputaţilor
Valentin Negoiţă – Preşedintele Asociaţiei ECOTIC
Ana-Maria David – Coordonator Proiecte speciale HotNews.ro
Campania organizată de Asociaţia ECOTIC şi HotNews.ro a fost susţinută de către partenerii: Gremlin Computer, Green WEEE şi Hotel Intercontinental.
Partenerii media ai evenimentului: Money Channel, Radio România Actualităţi şi Radio Itsy Bitsy.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}