Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului: cei mai buni directori de școală din România vor fi premiați

Inscrieri Gala Directorii Anului 2022
  • Directorii și directorii adjuncți în funcție din liceele, școlile și grădinițele publice din România, eligibili pentru înscrierea la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022
  • Premii în valoare de peste 25.000 de euro pentru directorii premiați la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022
  • Înscrierile sunt deschise până pe 31 octombrie 2022

AVE (Asociația pentru Valori în Educație) continuă să premieze excelența în mediul preuniversitar și anunță înscrierile la Gala Premiile pentru Directorii Anului 2022. Directorii și directorii adjuncți din liceele, școlile și grădinițele publice din România, care au fost în funcție în anul școlar 2021 – 2022, se pot înscrie până pe data de 31 octombrie. Anul acesta, Gala Premiilor pentru Directorii Anului va avea loc pe 23 noiembrie, la Ateneul Român.

„Considerăm că directorul de școală este de o importanță strategică pentru că prin poziția pe care o ocupă are capacitatea de a influența viața a mii de elevi, familiile acestora și comunitate, prin fiecare decizie pe care o ia. Tocmai de aceea, în fiecare an premiem directorii cu rezultate excepționale. Aceste modele de leadership educațional sunt un combustibil fără de care nu vom putea vedea educația din România transformată cu adevărat”, spune Andreea Nistor, Director Executiv al AVE.

Inscrieri Gala Directorii Anului 2022

În cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului le sunt recunoscute meritele liderilor din educație care au demonstrat calități de leadership, management și strategie, pe care le-au arătat prin implicarea proactivă în transformarea educației în comunitățile și școlile din care fac parte. Premiile vor fi oferite pentru patru categorii, respectiv Inovare, Antreprenoriat, Egalitate de Șanse, precum și marele premiu, Directorul Anului 2022. Detalii complete despre fiecare categorie sunt disponibile pe site-ul AVE, aici.

Peste 25.000 de euro, premii pentru directorii premiați la Gala Premiile pentru Directorii Anului 2022

Vor fi premiați patru lideri din educație care demonstrează inițiativă și dorință de schimbare profundă pentru comunitățile lor școlare. Directorii se pot preînscrie în doar câteva minute, prin completarea unui formular disponibil online, pe site-ul www.ave-romania.ro/, secțiunea Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2022. O singură aplicație poate fi înscrisă pentru maximum două categorii de premii, iar fiecare director înscris este luat automat luat în considerare și pentru mare premiu, Directorul Anului 2022.

Toți cei care cunosc un director pasionat sunt încurajați să îl recomande pentru înscriere, prin completarea unui formular online, disponibil aici. Ulterior, directorii recomandați vor fi contactați pentru înscriere de reprezentanții AVE.

Fiecare din cei patru directori câștigători ai acestei ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului va primi un premiu în valoare de 3.500 de euro. Scopul acestui premiu este de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare sau care urmează să fie începute în școala din care fac parte.

În plus, cei patru câștigători vor primi și o bursă integrală la Academia de Leadership și Management Școlar, program organizat de AVE pentru dezvoltarea și creșterea abilităților de leadership și management dedicat directorilor de școli și grădinițe care vor să îmbunătățească rezultatele educaționale din instituțiile pe care le conduc. Bursa valorează 3.300 de euro și este oferită de AVE și partenerii Academiei.

Gala Premiilor pentru Directorii Anului este un eveniment organizat pentru al șaselea an consecutiv de către AVE (Asociația pentru Valori în Educație), pentru a susține și premia directorii de școală care se remarcă printr-o activitate extraordinară și ajută la transformarea educației din România, începând cu propriile lor comunități.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.