Asociația Kasta Morrely a desfăşurat în luna noiembrie 2018, la Sala Polivalentă din Iași, evenimentul anual Creative Industries Awards – Gala Premiilor în Industriile Creative® ediția a V-a.
Trofeele Galei anuale a Premiilor în Industriile Creative au importanță deosebită pentru participanții internaționali și naționali deoarece reprezintă o recunoaștere publică a talentului, creativității și performanțelor conferită de specialiști cu autoritate în domeniul promovării industriilor creative.
“După cum știți, Gala Creative Industries Awards conferă trofee şi diplome de recunoaștere publică a valorilor autentice din industriile creative implicate. Gala Premiilor Industriilor Creative considerăm ca este un motiv de mândrie şi bucurie pentru toţi cei care iubesc orasul Iași prin faptul că de la prima ediție a prezentat interes internațional primind trofee și diplome de recunoaştere a valorii lor reprezentanţi din 8 state de pe două continente” a declarat E.S. Diana Alexandroae, Președinte Kasta Morrely.
Câștigătorii acestei ediții a Galei Premiilor în Industriile Creative 2018 sunt:
- BEATRICE RANCEA – Trofeul de Excelenţă “Viziune și profesionalism în dezvoltarea culturală a comunităţii ieşene”
- SANDRA TRADING – Trofeul Special “Viziune în dezvoltarea și promovarea comunităţii ieşene”
- NANETTE – Trofeul Special “Poveste de succes în industria modei ieșene”
- CitiZEN BISTRO & LOUNGE – “Cea mai bună lansare de brand în sectorul bistro & lounge”
- BIZANTIQ EVENT – Trofeul Special “Viziune și profesionalism în organizarea de evenimente private”
- VIVERTINE – Programul RESHAPER “Cea mai bună lansare de brand în sectorul programelor de slăbit”
- DECOR LINE – Trofeul Special “Inovație și creativitate în Design Interior în anul 2018”
- SIMODA by SIMONA VASILIU – Trofeul special “Originalitate și talent în ingineria textilă”
- FLORIN DOBRE – “Cel mai bun designer men fashion în anul 2018”
- ESTEL – “Cea mai bună companie de produse cosmetice pentru păr în anul 2018”
- MAKE-UP AND BEAUTY by GABRIELA – “Cea mai bună școală de machiaj în anul 2018”
- YLIANNA DANKO – “Fashion stilistul anului 2018 în Rep. Moldova”
În anul 2014 inițiativa organizării Creative Industries Awards – Gala Premiilor în Industriile Creative®, prima de acest fel din lume, s-a bucurat de sprijinul financiar al Uniunii Europene.