Trustul de presă Finmedia are plăcerea de a anunţa cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor revistei e-Finance, publicaţie editată de casa de editură FINMEDIA. Acest eveniment premium reuneşte în primul trimestru al fiecărui an factorii de decizie din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi din cel financiar-bancar.
Cine suntem?
Revista e-Finance este consacrată spectacolului banilor electronici de pe piaţa românească. Aceasta şi-a propus să contribuie la consolidarea culturii financiar-bancare din România, încurajând implementarea celor mai noi şi mai moderne sisteme de plată, decontare şi achiziţionare de produse şi servicii de profil.
Revista e-Finance este una dintre cele mai cunoscute reviste de nişă, adresată, prin problematica ei, pieţei financiar-bancare din România prin prisma convergenţei acesteia cu tehnologia informaţiei şi cea a comunicaţiilor, deci cu performanţa şi provocarea evoluţiei noilor tehnologii.
Cine participă?
In cadrul evenimentului vor fi prezenţi furnizori de produse şi servicii IT & C, operatori de telefonie, firme de consultanţă, reprezentanţi bănci, asigurători, companii de leasing, case de avocatură, mass-media etc.
Premiile anuale desemnate de redacţia revistei e-Finance sunt recunoscute şi aşteptate cu un interes deosebit de specialiştii din segmentele financiar-bancar şi IT & C din România, criteriile redacţiei în desemnarea câştigătorilor fiind riguroase şi echidistante.
Ca în fiecare an, trofeele-unicat vor fi realizate de maestrul Alexandru Ghilduş, unul dintre cei mai renumiţi sculptori ai peisajului românesc actual.
Gala va fi prefaţată de discursul keynote speaker-ului, d-l Ludo Pyis, preşedintele şi fondatorul grupului internaţional de consultanţă AREOPA (Belgia), care va transmite audienţei un mesaj despre contextul economic actual european şi tendinţele viitoare.