Campania Mână cu Mână, lansată în beneficiul copiilor din centre de plasament, a desfăşurat la finele lunii aprilie un eveniment special la Bucureşti cu sprijinul hotelului Hilton Inn Garden Old Town. Evenimentul a inclus o licitaţie caritabilă a fotografiilor ilustrate realizate cu scopul transmiterii corecte a imaginii copiilor din centre de plasament – copii ca oricare alţii, cu vise, dorinţe şi perspective de viitor, care au însă nevoie de sprijin din partea comunităţii.
“Mă bucur că această Gală a reușit să adune atâția oameni la un loc. Consider că în asta constă puterea artei și puterea artiștilor. Putem aduce în prim-plan problemele și putem să ajutăm”, subliniaza Horia Manolache.
Toate cele 20 de fotografii (sub formă de tablou) au fost licitate şi cumpărate în mod simbolic, în schimbul unor donaţii. Incluzând biletele cariabile (de asemenea o formă de donaţie) pentru tombola Galei Mână cu Mână, peste 5000 de euro au fost astfel strânşi pentru obiectivele campaniei.
Mână cu Mână a implicat copiii din centre de plasament într-un proiect artistic, pozitiv, creativ, care să crească gradul de respect de sine al acestora, dar şi gradul de încredere în relaţia cu mediul exterior centrului, prin contactul cu voluntari şi prin implicarea în evenimente asociate.
Proiectul îşi propune în continuare să transmită un puternic mesaj de importanţă naţională în materie de integrare a copiilor instituţionalizaţi în comunitate, pentru binele general al societăţii, însă implementarea se face în prezent în principal în două centre de plasament din judeţul Constanţa.
Copiii au fost implicaţi într-o activitate amplă ce a presupus mai întâi fotografii ale mâinilor lor, realizate artistic de fotograful Horia Manolache, cu experienţă semnificativă în proiecte sociale artistice în Bucureşti şi San Francisco şi ulterior o interpretare a acestor fotografii la nivel artistic de către artistul grafic Gabi Toma.
Tablourile au fost expuse spre vânzare la licitaţia caritabilă care a avut loc la Hilton Inn Garden Old Town. Fondurile strânse vor fi destinate susţinerii copiilor din centre de plasament, pentru realizarea de activităţi în afara centrelor, în special tabere şi excursii, programe ample in care copiii să aibă parte de un mix corect între relaxare, distracţie, educaţie, cultură, totul cu accent pe integrarea socială. Copiii ce au trecut prin trauma abandonului au nevoie de activităţi care să le ofere în acelaşi timp perspective, respect de sine şi motivaţie pentru un viitor frumos.
Gazda evenimentului a fost Veronica Soare – MC, filantrop activ şi foundraiser. Momentele artistice nu au lipsit şi printre acestea s-au numărat un recital al copiilor de la Arpeggio Music School, dansuri ale trupei de dans Fresh de la centrul de plasament Delfinul şi surpriza serii – recitalul acapela realizat de Cristina Bălan. “Nu există bucurie mai curată ca cea de copil şi nici inimă mai iubitoare. Şi nici în întreg universul suflet mai mare”, spune artista, care s-a implicat probono. De altfel, toate costurile evenimentului au fost asigurate de sponsori, astfel încât sumele strânse la Gală să rămână integral pentru a finanţa activităţile copiilor din centre de plasament.
“Gala Mână cu Mână a reprezentat doar o etapă din acest amplu proiect. Le mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi au susţinut activ demersul nostru. Campania continuă, astfel că oricine se poate implica printr-o donaţie sau sponsorizare. Se poate dona simplu pe site-ul www.manacumana.ro. Toate fondurile vor fi utilizate în beneficiul copiilor din centrele de plasament, într-un mod foarte transparent“ , afirmă Răzvan Iancu, Coordonator al proiectului Mână cu Mână.
Evenimentul a fost organizat cu susţinerea Hilton Inn Garden Old Town, Fundaţia Deloitte, AutoEquip Solution, Mediarom Grup, ESRI Romania, PepsiCo, Ideal Fine Arts. Parteneri media: Agerpres, PRwave, Ziare.com, Business24.ro, IQads.ro, Imparte.ro, labucatarie.ro. Parteneri logistici: ITexclusiv, SpeedHost, SianImage.
Mână cu Mână este un demers conceput în beneficiul copiilor aflaţi sub o formă de protecţie în centre de plasament, proiect implementat alături de Asociaţia United Hands România, Fundaţia Refresh şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Parte dintr-o platformă de programe dedicate copiilor vulnerabili (Copii cu Viitor), Mână cu Mână este un proiect inedit, social – artistic, ce presupune în prim-plan expoziţii foto în spaţii publice şi online pentru diseminarea campaniei.