INSPIRED Concursul de Idei, ajuns la cea de-a 6-a ediție, se pregătește să sărbătorească cei mai talentați creativi înscriși în concurs. Marți, 18 decembrie, în Modern, va avea loc Gala INSPIRED 2012 în cadrul căreia vor fi anunțați câștigătorii. În plus, cei prezenți se vor bucura de concertul celor de la Robin And The Backstabbers.
INSPIRED 2012 a încheiat de curând călătoria în centrele universitare din țară. 7 orașe, 20 de facultăți, peste 40 de reprezentanți ai mediului academic implicați – acestea sunt câteva dintre coordonatele acestei călătorii.
INSPIRED a ajuns în universitățile din București, Iași, Timișoara, Cluj, Sibiu, Oradea și Arad unde s-a întâlnit cu studenții pentru a promova cea mai importantă platformă de lansare autohtonă a tinerelor talente și au discutat despre viitorul creativilor români. Echipa INSPIRED, împreună cu profesorii din facultățile respective, a pregătit pentru 2013 seminarii pentru toate cele 10 categorii de concurs: fotografie, design de produs, design grafic, design vestimentar, design de accesorii vestimentare, design interior, arhitectură, ilustrație, dramaturgie și relații publice.
“Suntem foarte fericiți că am ajuns cu INSPIRED în această etapă! Concursul are un impact din ce în ce mai puternic printre tinerii creativi din România. Tot ce ne dorim este să fim alături de aceștia, să îi ajutăm să își fructifice potențialul. Acum așteptăm cu nerăbdare Gala, să ne bucurăm împreună cu cei mai talentați concurenți. “, a spus Postumia Martin, Președintele Asociației Inspired.
Lucrările participanților vor fi jurizate între 9 și 13 decembrie. Câștigătorii și finaliștii vor fi anunțati la Gala INSPIRED 2012, pe 18 decembrie. Clasamentul și lucrările participante vor fi publicate pe site-ul www.letsgetinspired.ro în ziua următoarei Galei.
INSPIRED 2012
Partener: POLICOLOR, Sponsori: SINIAT, DORNBRACHT, AMANN, NIKON
Susținut de Radio Guerilla, UTV
Parteneri media: InStyle, The One, Dialog Textil, Constructiv, Căminul, Igloo Media, Tataia, Decât o Revistă, România Liberă, Zeppelin, Vice, Șapte Seri, Revista de Poveștiri
IQads, Modernism, PR România, PRWave, DecoșiEco, SUB25, Metropotam, Rumours Magazine, LiterNet, Divahair, Ele.ro, Eva.ro, Casamea.ro, Designist, FashionandBeauty, CalendarEvenimente, MediaIQ, Comunicate de Presă, Arhimania.ro
INSPIRED Concursul de Idei a ajuns anul acesta la a 6-a ediție, fiind cel mai important concurs de creativitate pentru tinerii din România, care s-a bucurat până acum de participarea a 10.000 de persoane. Cuprinde secțiunile arhitectură, design vestimentar, relații publice, fotografie, design grafic, accesorii, dramaturgie, ilustrație, design de produs, design interior și beneficiază de profesionalismul și know-how-ul unui juriu cu o bogată experiență în domeniu. Concursul de Idei este organizat de Asociația INSPIRED, o organizație non-profit, independentă și neguvernamentală. Mai multe detalii pe www.letsgetinspired.ro.