Duminică, 25 mai, ora 21.45
TVR Cultural transmite duminică seara, în direct, de la 21.45, ceremonia de închidere a Festivalului de Film Cannes 2008. Actorul american Robert de Niro va urca pe scenă pentru a înmâna trofeul. Anul trecut, Palme d’Or-ul i-a fost oferit lui Cristian Mungiu de o altă celebritate a filmului american, Jane Fonda.
Reputatul critic de film Irina Margareta Nistor va fi alături de telespectatori pentru a le aduce informaţii despre filmele premiate la cea de-a 61-a ediţie a Festivalului de la Cannes.
La un an după ce „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a luat Palme d’Or-ul, regizorul Cristian Mungiu şi protagoniştii din filmul său s-au întors la Cannes. De data aceasta, separat. Cristian Mungiu a prezidat, pe 19 mai, dezbaterea miniştrilor culturii din ţările UE, despre politici audiovizuale, Anamaria Marinca este protagosnistă în echipa lui „Boogie”, pelicula lui Radu Muntean, selectată la secţiunea Quinzaine des Realisateurs, iar Laura Vasiliu este prezentă cu rolul din „Il resto della notte”, al italianului Francesco Munzi.
Vlad Ivanov e, la rândul său, unul dintre protagoniştii scurtmetrajului „Interior. Scară de bloc” de Ciprian Alexandrescu, selectat la secţiunea Cinefondation. Deşi prezenţa românească în competiţie nu e la fel de consistentă ca anul trecut, telespectatorii TVR Cultural nu trebuie să piardă ceremonia de închidere a festivalului. Pe lângă aflarea câştigătorilor, gala oferă un spectacol strălucitor, în care telespectatorii pot admira starurile care urcă pe scenă pentru a înmâna sau pentru a primi premii.
În total, pentru ediţia de anul acesta a Festivalului au fost înscrise 4.025 de filme din 107 ţări. Dintre filmele înscrise au fost selectate 57 de lungmetraje din 31 de ţări. 22 de filme concurează pentru Palme d’Or. 55 de filme sunt prezentate în premieră mondială. 10 regizori participă pentru prima dată în competiţia oficială, iar selecţia de scurtmetraje numără 26 de pelicule din 18 ţări.
Din 14 mai, telespectatorii TVR Cultural au fost conectaţi cu evenimentele din capitala filmului european – Cannes 2008. TVR Cultural a transmis, pentru prima dată în direct, în România, deschiderea Festivalului de Film Cannes 2008 şi a difuzat o agendă zilnică de 30 de minute pentru a ţine la curent telespectatorii cu ce s-a întâmplat zilnic la toate secţiunile festivalului.
{mosloadposition user10}