Se spune – deși nu băgăm mâna în foc că este și adevărat – că aproape fiecare popor, în istoria lui, a inventat la un moment dat o mâncare ieftină atunci când a traversat o perioadă grea, marcată de lipsuri și sărăcie. Așa cică ar fi inventat italienii polenta. Iar noi, românii, ciorba, un fel de mâncare ieftin care să umple burta celui înfometat. Poate că există logică pentru acest lucru, dar până și ciorba s-a rafinat și diversificat de-a lungul vremurilor. Mai mult, la noi în țară există chiar și stiluri diferite de preparare, în funcție de zonele geografice.
Dacă ardelenii o preferă dulce și dreasă cu smântână din belșug, moldovenii contează pe gustul acru de borș. Cel mai probabil că aceștia din urmă au gândit cel mai bine lucrurile, pentru că gustul acru, de la începutul mesei, are șanse mult mai mari să deschidă apetitul pentru felurile care urmează. Însă, până la urmă, e o chestiune de gust personal.
Oricum, românii sunt mari amatori de ciorbe, în general, de multe ori reclamând lipsa lor atunci când merg în vacanțe în țări în care nici nu s-a auzit de acest preparat… Nu ți s-a întâmplat ca, întors acasă de prin Grecia, Turcia sau Egipt să spui ”Abia aștept să mănânc o ciorbă!”? Ba bine că nu…
În privința felurilor de ciorbă existente, suntem neîntrecuți. De la ciorba rădăuțeană la cea de burtă, de la ciorba cu perișoare la cea de fasole, de la ciorba de legume la cea de pui, găină, cocoș, curcan, porc, văcuță, miel, pește…
Stăpână absolută peste ciorbe rămâne totuși găina, cu inconfundabila ei savoare. În special dacă este găină de țară, crescută în bătătură și hrănită cu porumb. Ei, dar pofta asta și-o satisfac cei care locuiesc la țară.
La oraș…. mai greu cu găinile, puiul e la putere. Și totuși poți face cumva așa încât să îmbogățești gustul unei ciorbe de pui. Și încă simplu: adăugând Vegeta Natur Gust de Găină.
Vrei o rețetă de ciorbă, acrișoară și gustoasă, cu borș și tăieței de casă, pe care o vei face încă o dată, și încă o dată, și încă o dată?
Ia uite aici:
Ingrediente: pui, ceapă, morcov, ardei gras, rădăcină de pătrunjel, păstârnac și țelină, ardei iute, borș Vegeta (în funcție de preferințe poți alege, tot de la Vegeta, borș cu smântână, legume sau cu verdețuri), roșii în bulion, leuștean proaspăt; pentru tăieței ai nevoie de un ou și făină.
Mod de preparare
Începe prin a prepara tăiețeii din ou, făină și o lingură de apă, pentru că aceștia vor trebui să stea cel puțin 20 de minute, să se usuce. Apoi te poți apuca de ciorbă.
Fierbe puiul în apă cu puțină sare și aruncă prima apă, după ce dă în clocot. Spală bucățile de carne și pune-le din nou la fiert, la foc mic, sub capac. Când carnea este pe jumătate fiartă, adaugă toate legumele tăiate în cuburi mici și lasă-le să fiarbă împreună cu puiul. În funcție de cât de picant suporți și de cât de iute este ardeiul, toacă-l și adaugă-l și pe el în zeamă. După 20-30 de minute pune și roșiile în bulion. Urmează să adaugi apoi și tăiețeii și să-i lași la fiert cam 7-8 minute, după care poți adăuga borșul Vegeta. În principiu o linguriță la un litru de lichid, dar dacă îți place mai acru… Lași ciorba pe foc încă circa cinci minute, potrivești gustul de sare (dacă mai este cazul) și oprești focul, adăugând la final leușteanul tocat.
Ei, spune tu, nu ți-e poftă?!