Vineri, 6 septembrie, ora 19.00, la Literarisches Colloquium Berlin (Am Sandwerder 514109), Gabriela Adameşteanu va participa la o serie de lecturi publice şi dezbateri, în cadrul Die guten Tage – Literatur und Musik aus dem Südosten Europas (Zilele bune-Literatura si muzica din sud-estul Europei).
Participarea sa este prilejuită de apariţia romanului Dimineaţă pierdută, tradus în limba germană de Eva Ruth Wemme (cu titlul Verlorener Morgen) şi publicat de editura germană Aufbau, în colecţia de cărţi clasic-moderne „Die Andere Bibliothek” (fondată de scriitorul Hans Magnus Enzensberger), colecţie în care, acum cîteva decenii, a apărut Cimitirul Bunavestire de Tudor Arghezi. Traducerea Evei Ruth Wemme a fost premiată la Tîrgul de Carte de la Leipzig (ediţia 2019).
Alături de Gabriela Adameşteanu, vor mai susţine lecturi publice: Marko Dinić (Die guten Tage Zsolnay, Viena 2019, Austria/Serbia), Georgi Gospodinov (Minuten und 19 Sekunden, Droschl, Graz, 2016 Bulgaria) şi Slobodan Šnajder (Die Reparatur der Welt
Zsolnay, Viena, 2019 Croaţia).
Moderatori: Thorsten Dönges, Jörg Plath, Ivana Sajko, Hana Stojić.
Mai multe detalii despre eveniment, pe www.lcb.de şi pe Facebook.
„Romanul reușește să comprime istoria României secolului XX într-o singură zi. O mare performanță narativă.” (Jörg Plath, Neue Zürcher Zeitung, octombrie 2018)
„Dimineață pierdută este un exemplu rar de roman critic la adresa sistemului apărut într-o dictatură. Autoarea se concentrează asupra unei figuri fascinante, fără egal în literatura europeană: Vica Delcă, născută în 1906, ajunsă o pensionară cu venituri reduse. Cu Vica hoinărim prin București, așa cum hoinărim cu marii vagabonzi ai lui Flaubert, Döblin, Joyce.” (Andreas Platthaus, Frankfurter Allgemeine Zeitung, decembrie 2018)
„Dimineață pierdută este, fără îndoială, o capodoperă a artei narative europene.” (Karl-Markus Gauß, Süddeutsche Zeitung, februarie 2019)
„O zi, un secol, un roman. Ori sînt două romane? Dimineață pierdută concentrează și desfășoară secolul XX românesc din două perspective… Ce ar fi putut deveni România, ce a devenit România în realitate și, implicit, de ce este marcată într-o măsură de haos pînă în ziua de astăzi, asta ne povestește autoarea cu acuitate, cu empatie, pe mai multe paliere.” (Gregor Dotzauer, discurs la decernarea premiului pentru traducere al Tîrgului de Carte de la Leipzig, martie 2019)
La Editura Polirom, Dimineaţă pierdută a apărut în patru colecţii: „Fiction LTD”, „Opere”, „Seria de autor Gabriela Adameşteanu” şi „Top 10 +” şi a fost dramatizat și pus în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Bulandra (decembrie 1986 – februarie 1990), cu o distribuție de excepţie.
Gabriela Adameşteanu. Absolventă a Facultăţii de Litere, Bucureşti. Redactor de dicţionare (1965-1984) şi literatură (1985-1989). A condus revista 22 (1991-2005) şi suplimentul ei, Bucureştiul Cultural (2005-2013). Vicepreşedintă (2000-2004) şi apoi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Preşedintă de onoare a primei ediţii a premiului Goncourt Românesc (2013). Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2014). La Editura Polirom au mai apărut: Vara-primavara (2012), Întîlnirea (ediţia a V-a definitivă, 2013), Anii romantici (2014), Provizorat (ediţia a IV-a, 2017).