Turneul Vioara lui Enescu revine în 2020 cu un prim recital al anului, exclusiv Beethoven, programat pe 20 martie, ora 19, la Teatrelli.
Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în 2020 în România şi în întreaga lume, programul recitalurilor având în centru celebrele sonate pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven, a căror integrală o vor finaliza în toamnă la Sala Radio, sub semnul aniversării Beethoven 250.
Programul muzical al recitalului de la Teatrelli din 20 martie, ora 19 va cuprinde sonatele pentru vioară şi pian nr. 1 în Re major, nr. 5 în Fa major “Sonata primăverii” şi nr. 9 în La major ”Kreutzer”.
Inclasificabil în interiorul propriei sale creaţii, Beethoven este în aceaşi situaţie dacă ne raportăm la categoriile istorice. Clasic sau romantic? Beethoven pare să depăşească fără greutate aceste alternative în care încercăm să-l închidem.
La hotarele a două universuri spirituale, creaţia lui se sustrage, prin natura ei, istoriei: singulară, permanent aflată în prezent, această creaţie este modernă, defineşte, clarifică, concretizează noţiunea însăşi de modernitate – noţiune pe care, la rândul său, omul modern o explică, o recrează, o modelează în limbajul lui propriu. În dialogul pe care fiecare generaţie, fiecare individ îl are cu opera beethoveniană, aceasta se arată mai actuală şi mai inovatoare ca niciodată.
A trecut peste un secol de când George Enescu străbătea ţara în timpul Primului Război Mondial alături de vioara sa, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți în război, oameni aflați în necazuri și nevoi.
Același instrument – grație altruismului lui Gabriel Croitoru, violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, cum este denumită celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu – participă la aceeași nobilă misiune: aceea de a duce muzica în întreaga țară, acolo unde este mai mare nevoie de ea.
Dacă la primele ediţii sondam teritoriul virgin al căminelor culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul muzicii clasice nu ajunsese niciodată, au fost mai apoi turnee în care vioara lui Enescu a mers în căutarea pianelor călătoare lăsate în diferite oraşe ale ţării de Horia Mihail şi, evident, la Sala Radio. Și ani în care a ajuns să cânte la Beijing, la Londra, în Spania, Portugalia. Iar în 2020 se pregăteşte să ajungă la Tokyo.
Având ilustrul exemplu al lui George Enescu, doi muzicieni români entuziaști, Gabriel Croitoru și Horia Mihail, cărora le era familiară experiența de a cânta pe mari scene ale lumii, au descoperit că au puterea de a încerca să ducă muzica clasică mai departe, în locuri cât mai diferite.
Atât acolo unde nimeni nu se gândește la ea sau nici nu a aflat de existența ei, dar unde poate face foarte mult bine, aşa cum făcea Enescu în urmă cu o sută de ani, cât şi pe scenele din marile orașe ale României și ale lumii.
Turneul national Vioara lui Enescu va avea loc în octombrie-noiembrie 2020.
Concertul extraordinar de la Teatrelli este gândit ca un preambul al turneului de la Tokyo, fiind organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.
Producător: Pro Contemporania
Coproducători : Radio România şi TVR 3
Cu sprijinul: JTI, ALRO Slatina, Nucleo, Piccolo Maestro, Senia Music, Muzeul Naţional „George Enescu”, Mercure Hotels, The Culture Hub
Parteneri media: Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural, Viewfinder Solutions, The Culture Club, Mişcarea de rezistenţă, Smart FM, MKlasika.