În perioada 30 iulie–12 august, s-a desfăşurat la Călimăneşti cea de-a IV-a ediţie
În staţiunea Călimăneşti, judeţul Vâlcea, s-a desfăşurat cea de-a IV-a ediţie a Şcolii de Vară Ideas&Projects Workshop, organizată de Liga Studenţilor şi Absolvenţilor Filierei Anglofone, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Filierei Francofone. Acţiunea a avut loc în perioada 30 iulie-12 august în incinta Grupului Şcolar Economic Călimăneşti.
La aceasta ediţie a Şcolii de Vară, având ca unul dintre sponsori compania G DATA Software, reprezentată în România prin distribuitorul exclusiv IT Sistem Services, au participat peste 70 de persoane – studenţi, elevi şi profesori, din aproape toate zonele ţării, distanţa neconstituind un impediment pentru cei dornici de a învăţa lucruri noi şi de a se perfecţiona. Cu această ocazie, s-au predat cursuri de Grafică şi Design, Programare pentru Android, Reţele, Robotică, Utilizare Linux, Fotografie şi Dezvoltarea Proiectelor Software, cele mai reuşite proiecte fiind premiate de sponsorii evenimentului: G DATA, Adobe şi Gigabyte.
La sugestia specialiştilor de la G DATA, s-a ţinut un seminar pe probleme de securitate, unde s-a pus accent pe importanţa utilizării unei soluţii antivirus şi unui firewall. Organizatorii şi-au propus să le arate tinerilor participanţi care sunt metodele prin care sunt citite în mod neautorizat mesajele instant de către terţe persoane, cum se poate obţine contul de e-mail prin POP3 sau cum se pot obţine informaţii din baze de date prin injectarea unui cod malware.
„Am încercat cu această ocazie să sprijinim eforturile tinerilor studenţi care au organizat prin forţe proprii această Şcoală de Vară şi pe care îi putem numi, de acum, parteneri tradiţionali G DATA. Ei vor fi incluşi, în continuare, în acţiunile prin care G DATA îi susţine pe cei care reprezintă viitorul în IT“, afirmă Costin Pecingină, Marketing&PR Manager la IT Sistem Services, care a susţinut în faţa audienţei o prezentare în care a evidenţiat beneficiile şi noutăţile celei de-a XI-a generaţii de soluţii de securitate antivirus G DATA, ce urmează a fi lansată în curând şi în România.