Prima noapte a lui Nea Rață în fermă a dus la trezirea fermierilor direct în câmpul muncii. Dacă până acum nimeni nu începea să muncească înainte de micul dejun, se pare că Nea Rață a reușit să îi mobilizeze.
Fermierii au avut noroc de o furtună care s-a năpustit asupra fermei, reușind astfel să se sustragă de la sarcinile trasate de Nea Rață.
Ediția de ieri seară a fost lider de audiență, fiind urmărită de aproximativ 1.7 milioane de telespectatori, la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 20:30 – 21:38. Cel mai urmărit minut al competiției, de la 21:36, a reunit aproximativ 2.2 milioane de telespectatori. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Ferma vedetelor a fost lider de audiență, obținând 9.7 puncte de rating și 23.3% share, în timp ce postul clasat pe locul doi a obținut 5.3 puncte de rating și 12.7% share.
Mâncarea a dat naștere la mici tensiuni, însă glumele concurenților au generat multă voie bună, care a împânzit rapid ferma. Vasile Calofir, zis și Bazil sau Galileo, a decis să producă o emisiune, moderată chiar de el, iar invitatul special a fost Nea Rață. Subiectele zilei: agricultura și femeile.
Propietarul fermei a venit să îi învețe pe fermieri cum se curăță măslinii, iar după acest curs fulger Nea Rață a pregătit un concurs între fete și băieți, câștigat detașat de fete, care l-au cucerit pe proprietar cu șarmul lor.
O furtună teribilă a creat panică între fermieri, lăsând tot ce făceau în acel moment pentru a fugi la adăpost: „A venit o ploaie d-aia torențială și puternică, a făcut un patinoar în toată curtea și era practic imposibil să muncești!”, a spus Paul. Profitând de acest lucru, fermierii s-au strâns în bucătărie, unde au cântat și au avut parte de un moment de liniște, cum n-au mai avut de mult. După ce a stat ploaia, un curcubeu grandios a înconjurat ferma: „Mamă, zici că e pictat!”, a exclamat Lili.
Sosirea Iuliei în fermă a adunat fermierii în jurul mesei pentru a alege primul duelist, iar glumele s-au ținut lanț. Octavian a fost ales de Elena, fermierul săptămânii, primul duelist: „Elena m-a dat afară și de la MasterChef, acum vrea să mă dea afară și de aici”!.
Inspirat de moda cipriotă de a avea tot felul de statui în curte, Nea Rață s-a gândit să facă două busturi de vedetă, unul feminin și unul masculin, pentru grădina lor. Lili și Denis au fost cele două modele care și-au imortalizat bustul la Ferma vedetelor. Vasile și Sorana au fost maeștrii modelatori, iar Octavian a fost responsabil cu muzica. Totul s-a transformat rapid într-un moment memorabil, plin de haz.
Paul a profitat de imunitatea primită și a evadat cu Octavian din fermă. Cei doi s-au simțit ca în copilărie, urcându-se în copaci după roșcove și mergând la furat de portocale. Octavian a decis să renunțe la barbă după foarte mult timp, iar la vederea noului look colegii au izbucnit în râs și s-au întrecut în replici ironice: „Ce tânăr ești!”, „Acum, fără barbă, îl întreci pe Paul la nas!”, „Ce frumos ești!”, „Ce te-ai schimbat, jur!”, „Ce fățucă ai, băi! Cum ți se vede gura când râzi!”.
În ediția din această seară vom aflat cu cine decide Octavian să se dueleze și cine va rămâne în Ferma vedetelor! Ce probe vor fi alese la duel, dar și ce aleg fermierii să facă cu iepurele prins, rămâne de văzut, de la 20:30, numai la PRO TV.