Fundația YES dedicată susținerii elevilor din România care au nevoie de resurse și de îndrumare în educație, în parteneriat cu Adservio, a participat în 2017 cu un proiect special la Swimathon Iași. Echipa AdSwimmers a reușit să-și atingă obiectivul și să strângă o sumă de bani necesară susținerii elevilor din România. Anul acesta, pe 13 septembrie, fundația a donat 20 de computere către 20 de elevi cu rezultate foarte bune la învățătură, din comunele Cucuteni și Cogeasca, județul Iași.
Fundația YES are în derulare un parteneriat cu școlie generale din cele două comune cu scopul final de a oferi un suport real elevilor merituoși. Astfel, prin asigurarea accesului la tehnologie, elevii pot aprofunda cunoștințele dobândite în școală. Proiectul Fundației YES își propune să contribuie la îmbunătățirea rezultatelor școlare prin oferirea suportului digital ca formă de acces la informație. Cele 20 de calculatoare au fost donate în cadrul proiectul Informație pentru educație. Susținători ai proiectului au fost și Wink Public Media, Kosarom și Newton imobiliare.
Un studiu realizat de GSK a arătat că și în mediul rural aproape jumătate din laboratoarele din școli sunt conectate la tehnologie. Astfel, uneltele digitale susțin procesul de învățare și oferă un acces rapid, facil și extrem de util la resurse și opinii copiilor. Mai mult, interacțiunea cu informațiile îi ajută pe elevi să își dezvolte și mai mult aptitudinile sociale și comunicaționale.
Despre Fundația YES
Fundația YES susţine formarea tinerilor ca cetăţeni activi și responsabili. Activitatea fundației se concretizează prin acţiuni de stimulare a potenţialului de învățare al copiilor, prin investiţii în instruirea și dezvoltarea lor, precum și prin crearea contextului optim pentru dobȃndirea de noi perspective intelectuale.
Mai multe informații despre Fundația YES pot fi găsite pagina de Facebook sau pe site.